CALUL DE LA BIRJA DE NOAPTE
Parcă s-ar fi-nchegat din ceață : șade
bătrîna birjă-n gară și se-aud
locomotive triste-n aer ud -
în care-așteaptă ploaia și nu cade ;
și se gîndește calul fără vlagă
la biciul ce-l pîndește și la drum,
la urmezeala grajdului și cum
e hamul greu și nu i-l mai dezleagă.
Iar buza lui bătrînă se-nfioară
de-o suferință fără răzvrătire,
simțind aroma fragedelor fire
de iarbă, ce răsar pe cîmp afară ;
și, pirotind, ureche-și ațintește,
s-audă glasu aspru care-i cere
mereu să-și miște trupu-ntr-o durere,
ce, ca și drumul, nu se mai sfîrșește.
O vreme-avu, pe-alăturea tovarăș,
și boturile cînd li s-atingeau,
povara mult mai lesne-o dovedeau,
dar a căzut prietenul - și iarăși
stă calul și nu poate să priceapă
întunecoasa lege care-l mînă
prin nopți mucegăite și prin apă.
Și-n sinea lui se roagă să rămînă,
cum a rămas și celălalt, pe paie,
nesimțitor la bici și-njurătură.
Fierbinte fulger gîndurile-i taie,
și-adînc simțind încă-o înjurătură,
pornește,-n spate roțile s-aud,
ca ieri, ca-ntodeauna, și departe
locomotive,-n aerul cel ud,
ca strigăte de dincolo de moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...