Fabula Șoarecele Și Elefantul de La Fontaine

ȘOARECELE ȘI ELEFANTUL


A-ți trâmbița în preajma importanța,
slăvindu-te în fața orișicui,
e-o molimă ce bântuie în Franța,
chiar dacă omul mare lucru nu-i.
Arar înfumurați mai pătimași!
Și spaniolii-s uneori trufași,
dar semeția lor e mai de soi,
smintită, chiar, dar nu așa nătângă,
cum o vedem mai peste tot la noi...
Ci nevoind să par un vorbă-lungă,
voi folosi mai bine o parabolă,
așa cum cere datina în fabulă.


Văzând pe drum un Elefant gigant
ducând greoi, solemn, cu mare fală
un baldacin de gală,
un Șoricel micuț, dar arogant,
spunea c-abia se mișcă nătânga matahală
 și nu-i ca un prâsnel
cum este el!
(Uita că duce-n spate o casă de sultan:
Sultana cu un câine lățos și o pisică,
un papagal, o slugă și o maimuță mică!)
-„Cum , toată lumea asta admră un morman?
(mai spuse el, de-a dreptul mânios.)
Ce-or fi găsind, mă rog, la un colos?
Doar trupul lui, de care copiilor li-i frică!
Oi, fi, eu, mic, dar nu sunt mai prejos...”
Și mai avea și altele să zică,
de nu ieșea din cușcă o pisică
să-l lămurească-n grabă pe micul arogant
că Șoarecul nu-i, totuși Elefant.