CÂRPACIUL ȘI BOGĂTAȘUL
Tot petrecea, Cârpaciul, perechi după perechi,
cântând din zori de zi și până-n noapte,
mai mulțumit decât erau cei Șapte
mari înțelepți, din vremurile vechi.
Vecinul său, Bancherul, un om de aur plin,
cânta puțin, dormea și mai puțin
și-n zori, când izbutea să ațipească,
îl deșteapta Cârpaciul cu cântecele sale.
Zău, ce păcat că Pronia cerească
n-a rânduit și somnul, să-l cumperi cu parale,
cum cumperi zarzavatul în târg, la precupeț!
Trimise, deci,, să-l cheme la el pe cântăreț
și-l întreabă, știindu-le om sărman:
-,,Bădie Stroe, cât câștigi pe an?"
-,,Pe an? răspunse dânsul dând din umăr.
Eu nu-s deprins Boierule să număr
zi peste zi, de-a valma, într-un vraf,
să-mi socotesc venitul pe an,ca un zaraf.
Eu drămuiesc câștigul de astăzi până mâine
și tare fericit m-aș socoti
de-aș scoate totdeauna măcar o biată pâine."
-,,Ia spune-atunci cam cât câștigi pe zi!"
-,,Păi uneori mai bine și alteori mai rău.
Nu curge - tot mai pică ! Destul de bine, zău,
să poată viețui și un sărman,
de n-ar mai fi, cum bine știi că sunt,
atîtea praznice pe an
și Popa să scornească într-una câte-un sfânt..."
A râs și Bogătașul de neprihana lui
și l-a căpătuit cu bani destui.
-,,Păstrează-ți suta asta de galbeni, bade Stroe,
să-i ai la vro nevoie!"
Înmărmurit, Cârpaciul, crezând că are bani
cât nu scot aurarii în zeci și zeci de ani,
în pivniță-și îngroapă cu grijă visteria
și veselia.
Cum bani și voioșie arar vezi împerună,
adio cânt, și râs, și voie bună!
De la un timp nici somnul nu se lipsea de pleoaple
și grijile îndată au început să-l sape.
Ca un zgârcit, cu teamă, sau ca un idolatru,
mai toată ziulica ședea cu ochii-n patru,
iar noaptea, la un zgomot stârnit de vreo pisică,
Era cuprins de frică
ca nu cumva să-i fure pisica visteria...
Cum ajunsese, bietul, o umbră, un strigoi,
văzându-și pân' la urmă Cârpaciul neghiobia,
Boierului îi dete bănetul înapoi
și-și regăsi odihna și toată voioșia.
cântând din zori de zi și până-n noapte,
mai mulțumit decât erau cei Șapte
mari înțelepți, din vremurile vechi.
Vecinul său, Bancherul, un om de aur plin,
cânta puțin, dormea și mai puțin
și-n zori, când izbutea să ațipească,
îl deșteapta Cârpaciul cu cântecele sale.
Zău, ce păcat că Pronia cerească
n-a rânduit și somnul, să-l cumperi cu parale,
cum cumperi zarzavatul în târg, la precupeț!
Trimise, deci,, să-l cheme la el pe cântăreț
și-l întreabă, știindu-le om sărman:
-,,Bădie Stroe, cât câștigi pe an?"
-,,Pe an? răspunse dânsul dând din umăr.
Eu nu-s deprins Boierule să număr
zi peste zi, de-a valma, într-un vraf,
să-mi socotesc venitul pe an,ca un zaraf.
Eu drămuiesc câștigul de astăzi până mâine
și tare fericit m-aș socoti
de-aș scoate totdeauna măcar o biată pâine."
-,,Ia spune-atunci cam cât câștigi pe zi!"
-,,Păi uneori mai bine și alteori mai rău.
Nu curge - tot mai pică ! Destul de bine, zău,
să poată viețui și un sărman,
de n-ar mai fi, cum bine știi că sunt,
atîtea praznice pe an
și Popa să scornească într-una câte-un sfânt..."
A râs și Bogătașul de neprihana lui
și l-a căpătuit cu bani destui.
-,,Păstrează-ți suta asta de galbeni, bade Stroe,
să-i ai la vro nevoie!"
Înmărmurit, Cârpaciul, crezând că are bani
cât nu scot aurarii în zeci și zeci de ani,
în pivniță-și îngroapă cu grijă visteria
și veselia.
Cum bani și voioșie arar vezi împerună,
adio cânt, și râs, și voie bună!
De la un timp nici somnul nu se lipsea de pleoaple
și grijile îndată au început să-l sape.
Ca un zgârcit, cu teamă, sau ca un idolatru,
mai toată ziulica ședea cu ochii-n patru,
iar noaptea, la un zgomot stârnit de vreo pisică,
Era cuprins de frică
ca nu cumva să-i fure pisica visteria...
Cum ajunsese, bietul, o umbră, un strigoi,
văzându-și pân' la urmă Cârpaciul neghiobia,
Boierului îi dete bănetul înapoi
și-și regăsi odihna și toată voioșia.