Poezia Cîntecul Fiului De Proletar de Eugen Jebeleanu

CÎNTECUL FIULUI DE PROLETAR



Biet tatăl meu, din zori în seară
Transpiră-n munci, din răsputeri,
Mai bun ca el nu-i om pe lume,
Nu nicăieri.




El poartă haine ponosite,
Dar mie-mi ia vestminte noi,
Vorbind de timpul ce-o să vină
Și pentru noi.




Pe tata-l umilesc bogații
Și-l țin în crunta lor robie,
Dar, seara, ne aduce-acasă
Nădejdea vie.




Om mare, luptător e tata,
De dragul nostru se jetfește,
Dar pentru bani, făptura-i dîrză
Nu-și ploconește.




Sărac și plin de griji e tata,
Dar dacă n-aș fi eu, - la dracu
Ar răsturna planeta asta
De-a berbeleacu.




De n-ar vrea el, toți bogătașii
Nu ar mai fi, s-o știe bine,
Și toți copiii de pe lume
Ar fi ca mine.





Doar un cuvînt de-ar spune tata,
Ce-ar împietri, hei, lumea mare !
N-ar mai trăi doar în petreceri
Și-n nepăsare.




Muncește tatăl meu și luptă,
În fruntea lumii-i el, mereu.
Și decît regii, mai puternic
E tatăl meu.

Poezia Cîntecul Fiului De Proletar de Eugen Jebeleanu

CÎNTECUL FIULUI DE PROLETAR



Biet tatăl meu, din zori în seară
Transpiră-n munci, din răsputeri,
Mai bun ca el nu-i om pe lume,
Nu nicăieri.




El poartă haine ponosite,
Dar mie-mi ia vestminte noi,
Vorbind de timpul ce-o să vină
Și pentru noi.




Pe tata-l umilesc bogații
Și-l țin în crunta lor robie,
Dar, seara, ne aduce-acasă
Nădejdea vie.




Om mare, luptător e tata,
De dragul nostru se jetfește,
Dar pentru bani, făptura-i dîrză
Nu-și ploconește.




Sărac și plin de griji e tata,
Dar dacă n-aș fi eu, - la dracu
Ar răsturna planeta asta
De-a berbeleacu.




De n-ar vrea el, toți bogătașii
Nu ar mai fi, s-o știe bine,
Și toți copiii de pe lume
Ar fi ca mine.





Doar un cuvînt de-ar spune tata,
Ce-ar împietri, hei, lumea mare !
N-ar mai trăi doar în petreceri
Și-n nepăsare.




Muncește tatăl meu și luptă,
În fruntea lumii-i el, mereu.
Și decît regii, mai puternic
E tatăl meu.

Fabula Grădinarul Și Boierul de La Fontaine

         GRĂDINARUL ȘI BOIERUL


Un iubitor de zarzavaturi
împrejmuise o grădină
și toată țarina vecină
cu gard stufos și trainic, de mărăcini, la haturi.
Ți-eram mai mare dragul să vezi atâtea straturi
de cimbru, de măcrișuri, lăptuci și iasomie,
să-i facă Margaretei buchet la cununie !
Dar toată fericirea pe care-am arătat-o,
un Iepure obraznic cumplit a tulburat-o.
Iar Grădinarul nostru, în ciuda lui nătângă,
s-a dus la Pârcălabul cetății, să se plângă.
Degeaba-l fugărise cu bulgări și cu bățul,
că-mpielițatul ăsta venea să-și ia ospățul
în zori și către seară, de două ori pe zi.
Capcanele nici pânda nu l-am putut opri.
E vrăjitor, pesemne ; nu-i chip să-l pui pe goană...
-„Ce vrăjitor?...Să fie și Tartoru-n persoană
că-i dărăcește Griva împelițata blană!
 Ascultă-mă pe mine : prea și-a făcut de cap!
Dar mâine vin și - sigur - de el am să te scap...”
Cu haita și hăitașii sosind în bătătură,
ceru, întâi, Boierul să ia ceva în gură.
-,,A, uite fetișcana! Nu, zău, dar știi că-mi place?
Ia fă-te  neiculiță, mai încoace!
Îi vom găsi un mire frumos ca trandafirul
și-o trebui, bădie, să-ți scotocești chimirul!...”
Îndată, Pârcălabul o trage lângă dânsul,
o mângâie pe mână, batista-i dichisește,
se zbenguie cu fata ștrengărește...
Pe fată, de rușine, mai c-o îneacă plânsul.
Se apără, cum poate, dar cu nespus respect.
Chiar tatălui îi pare, cu timpul, cam suspect...
Puhoiu-n vremea asta dă vraiește prin oale
și lasă și cămara cu rafturi goale.
-,,O, șuncile, pe culme, ce minunat șirag!”
-,,Sunt ale dumitale!” - ,,Da?... Le primesc cu drag!...
Se-mbuibă matahala-n cuirasă
și dă porunci, prin casă, ca acasă.
Tot îmbiindu-și ceata,
bea vinul cu găleata
și-i giugulește fata.
Porni, apoi, alaul în sunete de goarne
să juri că lumea-ntreagă e-n stare s-o răstoarne.
Păcat de-așa răzătoare, de-atâtea mândre straturi!
Adio praz, cicoare, plăpânde zarzavaturi!
Din toate n-a, rămas,- mai este vorbă?-
nici cât să pui măcar o dată-n ciorbă.
În iureșul năvalei lor cumplite,
tot vânturând grădina în copite,
găsiră urechiatul sub o varză,
stufoasă ca o tufă și naltă cât o barză.
Trezit și el din somn de-atâta gură,
țâșni și tunde-o, pârleo, spre luncă, prin spărtură!
Gealații strică gardul, călări, pe urma lui,
dar Iepurele, ia-l de unde nu-i!
„Joc de boieri!” gândește stăpânu-ncremenit,
văzând că într-un ceas l-au păgubit
mai rău decât, un veac întreg, ar fi putut
întreaga iepurime din ținut.

Dreptatea celor mari, - vedeți de-aici -
mai rea-i nedreptatea celor mici.

Fabula Grădinarul Și Boierul de La Fontaine

         GRĂDINARUL ȘI BOIERUL


Un iubitor de zarzavaturi
împrejmuise o grădină
și toată țarina vecină
cu gard stufos și trainic, de mărăcini, la haturi.
Ți-eram mai mare dragul să vezi atâtea straturi
de cimbru, de măcrișuri, lăptuci și iasomie,
să-i facă Margaretei buchet la cununie !
Dar toată fericirea pe care-am arătat-o,
un Iepure obraznic cumplit a tulburat-o.
Iar Grădinarul nostru, în ciuda lui nătângă,
s-a dus la Pârcălabul cetății, să se plângă.
Degeaba-l fugărise cu bulgări și cu bățul,
că-mpielițatul ăsta venea să-și ia ospățul
în zori și către seară, de două ori pe zi.
Capcanele nici pânda nu l-am putut opri.
E vrăjitor, pesemne ; nu-i chip să-l pui pe goană...
-„Ce vrăjitor?...Să fie și Tartoru-n persoană
că-i dărăcește Griva împelițata blană!
 Ascultă-mă pe mine : prea și-a făcut de cap!
Dar mâine vin și - sigur - de el am să te scap...”
Cu haita și hăitașii sosind în bătătură,
ceru, întâi, Boierul să ia ceva în gură.
-,,A, uite fetișcana! Nu, zău, dar știi că-mi place?
Ia fă-te  neiculiță, mai încoace!
Îi vom găsi un mire frumos ca trandafirul
și-o trebui, bădie, să-ți scotocești chimirul!...”
Îndată, Pârcălabul o trage lângă dânsul,
o mângâie pe mână, batista-i dichisește,
se zbenguie cu fata ștrengărește...
Pe fată, de rușine, mai c-o îneacă plânsul.
Se apără, cum poate, dar cu nespus respect.
Chiar tatălui îi pare, cu timpul, cam suspect...
Puhoiu-n vremea asta dă vraiește prin oale
și lasă și cămara cu rafturi goale.
-,,O, șuncile, pe culme, ce minunat șirag!”
-,,Sunt ale dumitale!” - ,,Da?... Le primesc cu drag!...
Se-mbuibă matahala-n cuirasă
și dă porunci, prin casă, ca acasă.
Tot îmbiindu-și ceata,
bea vinul cu găleata
și-i giugulește fata.
Porni, apoi, alaul în sunete de goarne
să juri că lumea-ntreagă e-n stare s-o răstoarne.
Păcat de-așa răzătoare, de-atâtea mândre straturi!
Adio praz, cicoare, plăpânde zarzavaturi!
Din toate n-a, rămas,- mai este vorbă?-
nici cât să pui măcar o dată-n ciorbă.
În iureșul năvalei lor cumplite,
tot vânturând grădina în copite,
găsiră urechiatul sub o varză,
stufoasă ca o tufă și naltă cât o barză.
Trezit și el din somn de-atâta gură,
țâșni și tunde-o, pârleo, spre luncă, prin spărtură!
Gealații strică gardul, călări, pe urma lui,
dar Iepurele, ia-l de unde nu-i!
„Joc de boieri!” gândește stăpânu-ncremenit,
văzând că într-un ceas l-au păgubit
mai rău decât, un veac întreg, ar fi putut
întreaga iepurime din ținut.

Dreptatea celor mari, - vedeți de-aici -
mai rea-i nedreptatea celor mici.