Poezia Departe Sunt Volburi de Magda Isanos

DEPARTE SUNT VOLBURI




Departe sunt volburi, furtuni.
În insula noastră calmă noi așteptăm.
Fiecare-n insula noastră visăm.
Cine pentru frunțile noastre-mpleti-va cununi ?




Căci frunțile ni-s anume boltite
pentru-a purta cununi înflorite.
Au trăit, se va spune,-n această cetate.
Au trăit, au murit în simplicitate.




Se va vorbi despre noi. Nu-i ciudat ?
Pentru că stînd în insula noastră-am visat,
am fost tineri și-am avut lumină multă de dat,
pînă-am scăzut și ne-am întunecat.



Se va vorbi despre noi. Nu-i ciudat ?...

Poezia Departe Sunt Volburi de Magda Isanos

DEPARTE SUNT VOLBURI




Departe sunt volburi, furtuni.
În insula noastră calmă noi așteptăm.
Fiecare-n insula noastră visăm.
Cine pentru frunțile noastre-mpleti-va cununi ?




Căci frunțile ni-s anume boltite
pentru-a purta cununi înflorite.
Au trăit, se va spune,-n această cetate.
Au trăit, au murit în simplicitate.




Se va vorbi despre noi. Nu-i ciudat ?
Pentru că stînd în insula noastră-am visat,
am fost tineri și-am avut lumină multă de dat,
pînă-am scăzut și ne-am întunecat.



Se va vorbi despre noi. Nu-i ciudat ?...

Poezia Cine Va Cînta de Magda Isanos

CINE VA CÎNTA



Cine va cînta cîntecul mare,
în care să-ncapă pămîntul și toate
lucrurile blînde și întunecate,
rădăcini, amintiri amare ?




Un cîntec aproape neauzit
prin care să poată turmele trece -
și seara să crească înaltă și rece,
un cîntec de pom desfrunzit.




Lumină, lumină, din nou tu cazi,
și cîntecul vieții n-a răsunat.
Mereu cheltuindu-mă-n timpul bogat,
eu sunt ca un cer printre brazi.




Trebuie să preamăresc ceva și să mor.
Slavă pămîntului plin de morminte...
Trebuie să scriu, cu puține cuvinte,
de țarini și oamenii lor.

Poezia Cine Va Cînta de Magda Isanos

CINE VA CÎNTA



Cine va cînta cîntecul mare,
în care să-ncapă pămîntul și toate
lucrurile blînde și întunecate,
rădăcini, amintiri amare ?




Un cîntec aproape neauzit
prin care să poată turmele trece -
și seara să crească înaltă și rece,
un cîntec de pom desfrunzit.




Lumină, lumină, din nou tu cazi,
și cîntecul vieții n-a răsunat.
Mereu cheltuindu-mă-n timpul bogat,
eu sunt ca un cer printre brazi.




Trebuie să preamăresc ceva și să mor.
Slavă pămîntului plin de morminte...
Trebuie să scriu, cu puține cuvinte,
de țarini și oamenii lor.