Poezia Învrăjbire de Magda Isanos

ÎNVRĂJBIRE


Aș vrea să mor alăturea de tine
și tîmpla lîngă tîmpla ta s-o pun,
ca, ascultîndu-ți gîndurile bune,
să știu dacă mai și-acuma bun
și fără ascunziș ca mai nainte,
și să te-ntreb dacă-i adevărat
că nu mă mai iubești și m-ai uitat.
E lumea rea pe-aicea și mă minte
c-ar fi așa, dar dacă te-aș vedea,
cu gura, de pe ochi și de pe gură
îndepărtînd oricare vraja rea,
iubirea din tăciunele de ură
aș reaprinde-o și ne-am recunoaște,
mirîndu-se c-atîta învrăjbire
în suflet din cuvinte poate naște.
Și-am fi pe urmă cum îs două fire
într-o împletitură, să nu poată
o umbră între noi să se strecoare
și astfel să-mi întunece c-o pată
surîsul care-mi ține loc de soare.

Poezia Rochia de Magda Isanos

ROCHIA



Din lada mirosind a molii și-a parfum
a scos o rochie din tinerețea ei bunica.
Subțire-i și ușoară ca un fum,
de parcă-ar fi țesută din nimica.




Ce trist foșnește crinolina de mătase,
volanele i se distramă și se taie,
și-n joc de raze, siluete grațioase,
din alte vremi, dansează prin odaie.




Revede balul cel dintîi bătrîna,
își recunoaște rochia de fată
și-i tremură pe-atlasu rece mîna,
de-nduioșare multă-nfiorată.




Și cum își pleacă fruntea tot mai tare,
i-așa de gîrbovă bunica-n vechiul șal...
Ce s-a făcut frumoasa dansatoare
care-n plutit în rochia de bal ?




Picioarele ușoare și micuțe,
și ochii, și surîsul strălucit,
în trupul gîrbovitei bunicuțe
cum, oare, pe vecie de-au murit ?





Și mi-au răspuns mătăsurile moarte,
sau poate chiar bătrîna-n vechiul șal :
nu, n-au murit, dansează mai departe,
mereu în alte rochii, primul bal.

Fabula Dihania Din Lună de La Fontaine

DIHANIA DIN LUNĂ

Un filozof ne-ncredințează
că oamenii de simțurile mereu sunt amăgiți;
iar altul capul ne -mpuiază
că niciodată n-am fi fost mințiți.

Au amândoi dreptate, dacă vrei.
Filozofia spune - și nu-i o păcăleală -
că simțurile te înșeală
când pui pe mărturia lor temei.
Dar dacă știi să raportezi
imaginea pe care-o vezi
la lucrul ei din depărtare
și-n mediul ei o încadrezi
și sculele le corectezi,-
atunci se mai înșală omul oare?...
Cu alt prilej, odată, mai pe-ndelete, poate,
voi arăta cum Firea le-a chibzuit pe toate.
Zăresc în culmea slăvii Ochiul Firii :
icoana lui e doar de patru șchioape;
dar dacă l-aș privi mai de aproape,
au Soarele, același, s-ar arăta privirii?
Știindu-i depărtarea, îi socotesc mărimea
și n-am să-l cred turtit ca un obol,
căci mintea, chibzuită, i-ngroașe rotunzimea
și vede-n slăvi Pământul pornit să-i dea ocol.
Când știi să pui în toate un dram de chibzuială,
se spulberă, firește, putința de greșeală.
Nu cred ușor privirea cu zbor ca de săgeată
și nici urechea, poate prea înceată.
Când se îndoaie-n apă șipca dreaptă,
purcede judecata și-o îndreaptă.
Eu, deci, pe judecată pun temei,
nu pe pripeală și pe năzăreală
și ochi mei, cu ajutorul ei,
deși mă mint într-una, nicicând nu mă înșală.
De-ar fi să cred, ca alții, minciuna lor sfruntată,
aș zice că în lună se vede-un cap de fată;
dar știu că nălucirea-i din forfota de linii,
din jocurile umbrei și luminii,
din care se năzare un bou, un elefant,
ca mai deunăzi chiar un savant
din Anglia, care vede în ea
o stranie dihanie, o piază rea.
Ce pacoste pe lume avea de-acum să cadă?...
S-a dus până și regele s-o vadă.
Dar toată grozăvia din zariștea planetei
pe care o vedeau atâți cu el
pornea de la un slut de șoricel,
intrat între lentilele lunetei.
Ce s-a mai râs, cu câtă voie bună,
de bazaconia din lună!...
Când vor putea francezii puterile să-și pună,
ca ei, în slujba unor preocupări de seamă?
E drept, în schimb, că Marte ne-a copleșit de glorie,
și unuia nu-i teamă
când Ludovic îl cheamă
să scrie noi victorii în istorie.
Nici Muzele, odraslele Memoriei,
nu ne-au uitat în fierberea victoriei.
Ni-i dragă, ea, și pacea și tare ne-ar plăcea,-
dar știm că, la nevoie, n-om plânge după ea.
Și pacea o dorește și Carol, ca și noi,
și.i priceput în tihnă să-și rânduiască trebile,
cu toate că-i destoinic și-n vreme de război;
dar mai curând, firește, ar potoli gâlcevile,
căci biruința păcii l-ar face mai măreț.
E oare-n toată lumea o slavă mai de preț?
Isprăvile lui Cezar mai vrednice-s de glorie
ca epoca încrisă de August în istorie?...
Veni-va, oare vremea cu zariști luminoase,
mul așteptata vreme, pe care o dorim,
când vom putea în tihnă să ne-ndeletnicim
și noi, ca voi, de pildă, cu artele frumoase?...

Poezia Toamna (1) de Magda Isanos

TOAMNA



E-atîta frig în mine,-ncît îmi zic,
ca o livadă toamna : ,,Oare n-am visat
c-a fost frumos și vara,-n vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întîmplat ?''




Dar sufletul, întocmai ca livada,-i greu
de ramuri frînte, frunze putrede și spini,
sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu
ci-aievea dragostea trecu, lăsîndu-ne străini.




Sau poate și mai rău : iubirea, ca o floare,
și-a scuturat petalele pe jos,
și dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniștit la soare.