Fabula Șoimul Și Claponul de La Fontaine

ȘOIMUL ȘI CLAFONUL


Adesea, când te cheamă stăruitor spre el
un glas amăgitor, nu are rost
să te grăbești !N-a fost de loc un prost
-cum s-ar părea - copoiul lui Nivelle...


Un cetățean din Mans, de meserie
clapon, fusese hărăzit
s-ajungă o friptură pe tipsie ;
dar el, prinzând de veste, a fugit.
Simțind când vine ceasul de apoi,
claponii n-au încredere în noi.
Claponul nostru, prins atât de greu,
avea un rol de fală-ntr-un supeu.
S-ar fi lipsit, desigur, bucuros,
de cinste, de tipsie și de sos.
Toți îl chemau, mieros, ca pe un pui,
dar el, isteț, ținând la pielea lui,
nu asculta de glasul nimănui.
De sus, de pe un stâlp pe care viața
îl depășea puțin în chip de boltă,
zărindu-l cum își luase tălpășița,
un Șoim strigă la el, plin de revoltă :
-„Cum poți să fii atâta de mojic
și fără duh, că nu înveți nimic?
Eu când aud în crâng sunând din corn,
plec să vânez și la stâlpi mă-ntorn.
Tu nu-i auzi cum strigă după tine,
ori ești cam surd?...”
-„Nu-s surd. I-aud prea bine,
răspunse el.Dar ce-ar putea să-mi spună?
Că vor să mă răpună?
Pe bucătarul ăla, ipocritul,
nu-l vezi cum vine ascunzând cuțitul?
Tu te-ai grăbi să dai într-o capcană?
Îți arde, zău, de râs și de dojonă,
dar n-ai mai râde, tu , pun chiar prinsoare,
când ai vedea rotindu-se-n frigare
cam tot atâția șoimi coconi,
câți vezi claponi!

Fabula Victoria Învățăturii de La Fontaine

VICTORIA ÎNVĂȚĂTURII


După cum o să vedeți,
zice-se că ar fi fost,
mai demult, doi târgoveți :
un bogat, -semeț și prost-
și-un sărac, -băiat isteț.
Stând de vorbă de o dreavă,
se treziră la gâlceavă.
Cel bogat, om certăreț,
pretindea că-i mai de preț
și se cade ca oricine
cu respect să i se-nchine.
(Banii au și ei un rost:
merite dau celui prost!)
-,,Prietene, ascultă-mă pe mine,
eu socotesc că nu ți se cuvine
să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poți tu să dai ospețe cum dau eu?...
Te văd cetind. La ce-ți servește-n viață,
când ai palatu-n pod, -o chichineață-
și vara porți, ca iarna, aceeași haină sumbră,
iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuie golanii,
ci cei ce știu să-și cheltuiască banii.
Cu mesele și luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum știi prea bine,
atâția meseriași și negustori
și câte un pârlit de scrib, ca tine...
I-ar fi răspuns săracul așa cum se cuvine,
dar a tăcut, având prea mult de spus.
Și iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
căci fără milă Marte, orașul le-a distrus.
În alt oraș, săracul, om cult și renumit,
fu găzduit, cinstit și răsplătit,
în timp ce bogătașul, acum sărac și prost,
rămase fără adăpost...


Pățania a limpezit gâlceava :
vârtejul soartei spulberă doar pleava
lăsând pe loc grăunțele de aur.
Învățătura-i pururi un tezaur.

Poezia Așteptînd de Magda Isanos

AȘTEPTÎND



Așteptînd să vină cel drag,
am pus o ramură verde pe prag.
Fereștile nu știu cum luminau.
Parcă rîdeau.
Florile aduse din cîmp
au fost și ele vesele-un timp.
Toate lucrurile cîte erau în casă
se făcuseră de-argint și mătasă.





Dar a trecut amiaza. E seară.
Oamenii reintră în casele lor.
Păsări, obosite de zbor,
în cuiburi ascunse coboară.
Ridic ramura stinsă de jos :
amîndouă suntem de prisos.

Poezia Interior de Magda Isanos

INTERIOR



În casa asta trecură zilele mele,
leneșe ca pernele pe canapele,
cuminți ca niște fete de pe vremuri.
Candelă de sub icoană, de ce tremuri ?...




Maica Domnului seamănă nu știu cu cine !
Mamă, cîteodată seamănă cu tine.
Amîndouă ați împletit și-ați spălat,
noaptea mai tîrziu decît toți v-ați culcat...




Mi-s dragi portretele, mi-s dragi ungherele
pe unde se-ascund să toarcă tăcerile,
ca niște pisici singuratece.
Casa e plină de zbor de perdele lunatece...




M-aș duce să caut în scrinul de lemn
( pe care se lasă lumina ca un îndemn )
portocale și mere și să-ntîlnesc printre rufe
mîinile unei fetițe, fragede tufe...