Poezia Iarba de Magda Isanos

IARBA



Și-n trup și-n spice viața grea s-adună
și, fără să păstrăm vreo amintire,
eu și cu iarba, sora mea cea bună,
voioase creștem peste cimitire.




Deasupra noastră cerul întretaie
cărări de stele, fără să ne cadă,
și pentru amîndouă-aceeași ploaie
din ochii lui albaștri o să cadă.




Și eu și iarba ne-nchinăm la soare ;
de-a lungul primăverilor visăm,
și-i ducem zării triste la picioare
tot aurul pe care i-l furăm.




Ni-i dragă lumea pururea frumoasă,
dar paiul vieții noastre e subțire ;
și eu și iarba vom cădea sub coasă,
ca să ne căutăm prin cimitire.

Poezia Iarba de Magda Isanos

IARBA



Și-n trup și-n spice viața grea s-adună
și, fără să păstrăm vreo amintire,
eu și cu iarba, sora mea cea bună,
voioase creștem peste cimitire.




Deasupra noastră cerul întretaie
cărări de stele, fără să ne cadă,
și pentru amîndouă-aceeași ploaie
din ochii lui albaștri o să cadă.




Și eu și iarba ne-nchinăm la soare ;
de-a lungul primăverilor visăm,
și-i ducem zării triste la picioare
tot aurul pe care i-l furăm.




Ni-i dragă lumea pururea frumoasă,
dar paiul vieții noastre e subțire ;
și eu și iarba vom cădea sub coasă,
ca să ne căutăm prin cimitire.

Poezia După Ce... de Magda Isanos

DUPĂ CE...


După ce frunzișul fu plin de șoapte,
după ce soarele privi îndelung lucrurile
cele vii și moarte de pe pămînt,
atunci își aprinse toamna-n cer rugurile.




Și-ntr-o zi văzui că totul e gata.
Rotunjime merelor egal răsuna ;
prasadele, poama ciugulită și coaptă
în zarea lovită de aripi sclipea.




Frunzele încă nu cădeau. Florile încă
întîrziau pe-un pămînt sunător.
Jur-mprejur atunci izbicniră pădurile :
aur, și sînge, și flăcări. Toate mă dor !

Poezia După Ce... de Magda Isanos

DUPĂ CE...


După ce frunzișul fu plin de șoapte,
după ce soarele privi îndelung lucrurile
cele vii și moarte de pe pămînt,
atunci își aprinse toamna-n cer rugurile.




Și-ntr-o zi văzui că totul e gata.
Rotunjime merelor egal răsuna ;
prasadele, poama ciugulită și coaptă
în zarea lovită de aripi sclipea.




Frunzele încă nu cădeau. Florile încă
întîrziau pe-un pămînt sunător.
Jur-mprejur atunci izbicniră pădurile :
aur, și sînge, și flăcări. Toate mă dor !