Fabula Lupul Și Ciobanii de La Fontaine

LUPUL ȘI CIOBANII


Un Lup (o fi pe lume cu putință?)
cuprins de omenie și căință,
ținu să fie, zice-se,-nțelept,
să judece o dată, strâmbul, drept,
cruzimea osândindu-și, lipsit de-ngăduință,
deși o folosea din nevoință.
-„Urâți și huiduiți de toți în cor
și socotiți dușmani ai tuturor,-
copoii, vânătorii, hăitașii se adună
și vor să ne răpună.
Chiar Joe, tatăl nostru atostăpânitor,
e asurzit în cer de larma lor.
punând pe lupi
un premiu înzecit,
în Anglia tot neamul ne-au stârpit.
Ba chiar și boiernașii de pe lume
își da și ei pe față azi arama
și gloata o asmut, să ne sugrume.
Nu-și sperie copiii cu Lupul, oare, mama?
Și toate pentru-o javră de câine arțăgos,
o oaie răpănoasă sau un catâr râios!
De astăzi înainte am să postesc de carne,
chiar de-ar umbla vro vacă să mă ucidă-n coarne!
M-oi mulțumi cu ierburi sau cu poame
ori mai curând m-oi prăpădi de foame
decât s-atrag asupră-mi mânia tuturor...”
Dar nimerind în cale pe lângă un ciopor,
mâhnit că locomia în cuget i se-ncuibă,-
văzu că și ciobanii și câinii se îmbuibă
din carne unui miel fript în frigare,
cînd el era cuprins de remușcare!
„Eu, Lup în toată firea, chiar eu s-ajung, zevzecul,
să mă topesc de milă pentr-un miel?
Am să mănânc și mielul și oaia și berbecul,
căci văd că și ciobanii și câinii fac la fel!”


De data asta, uite, avea dreptate Lupul:
când noi ne ghiftuim cu carne trupul,
frigând-o în frigare, lăsând-o să se fiarbă,-
am vrea să facem Lupul să pască, oare, iarba?
Dreptate n-are Lupul, mi se pare,
decât când nu e dânsul cel mai tare.
Doar n-o trăi ca pustnic, în veci, în postul mare!

Fabula Lupul Și Ciobanii de La Fontaine

LUPUL ȘI CIOBANII


Un Lup (o fi pe lume cu putință?)
cuprins de omenie și căință,
ținu să fie, zice-se,-nțelept,
să judece o dată, strâmbul, drept,
cruzimea osândindu-și, lipsit de-ngăduință,
deși o folosea din nevoință.
-„Urâți și huiduiți de toți în cor
și socotiți dușmani ai tuturor,-
copoii, vânătorii, hăitașii se adună
și vor să ne răpună.
Chiar Joe, tatăl nostru atostăpânitor,
e asurzit în cer de larma lor.
punând pe lupi
un premiu înzecit,
în Anglia tot neamul ne-au stârpit.
Ba chiar și boiernașii de pe lume
își da și ei pe față azi arama
și gloata o asmut, să ne sugrume.
Nu-și sperie copiii cu Lupul, oare, mama?
Și toate pentru-o javră de câine arțăgos,
o oaie răpănoasă sau un catâr râios!
De astăzi înainte am să postesc de carne,
chiar de-ar umbla vro vacă să mă ucidă-n coarne!
M-oi mulțumi cu ierburi sau cu poame
ori mai curând m-oi prăpădi de foame
decât s-atrag asupră-mi mânia tuturor...”
Dar nimerind în cale pe lângă un ciopor,
mâhnit că locomia în cuget i se-ncuibă,-
văzu că și ciobanii și câinii se îmbuibă
din carne unui miel fript în frigare,
cînd el era cuprins de remușcare!
„Eu, Lup în toată firea, chiar eu s-ajung, zevzecul,
să mă topesc de milă pentr-un miel?
Am să mănânc și mielul și oaia și berbecul,
căci văd că și ciobanii și câinii fac la fel!”


De data asta, uite, avea dreptate Lupul:
când noi ne ghiftuim cu carne trupul,
frigând-o în frigare, lăsând-o să se fiarbă,-
am vrea să facem Lupul să pască, oare, iarba?
Dreptate n-are Lupul, mi se pare,
decât când nu e dânsul cel mai tare.
Doar n-o trăi ca pustnic, în veci, în postul mare!

Poezia Înrudire de Magda Isanos

ÎNRUDIRE



Nu-i vina mea, nu-i vina nimănui
că sufletul ca țărna mi-i bogat,
că pătimaș și bun ca dînsul nu-i
un altul, sau ca dînsul nempăcat.





Inima mea-i ca țărna-n care toate
își au înfipte trainic rădăcina ;
iubirea, ura, și chiar gîndul, poate
că-și trage din adîncul ei lumina.




De-aceea cred că cerul m-a făcut
cu inimă cu tot așa cum sînt
și, cum vorbește biblia, din lut,
legîndu-mă cu totul de pămînt.

Poezia Înrudire de Magda Isanos

ÎNRUDIRE



Nu-i vina mea, nu-i vina nimănui
că sufletul ca țărna mi-i bogat,
că pătimaș și bun ca dînsul nu-i
un altul, sau ca dînsul nempăcat.





Inima mea-i ca țărna-n care toate
își au înfipte trainic rădăcina ;
iubirea, ura, și chiar gîndul, poate
că-și trage din adîncul ei lumina.




De-aceea cred că cerul m-a făcut
cu inimă cu tot așa cum sînt
și, cum vorbește biblia, din lut,
legîndu-mă cu totul de pămînt.