LUPUL ȘI CIOBANII
Un Lup (o fi pe lume cu putință?)
cuprins de omenie și căință,
ținu să fie, zice-se,-nțelept,
să judece o dată, strâmbul, drept,
cruzimea osândindu-și, lipsit de-ngăduință,
deși o folosea din nevoință.
-„Urâți și huiduiți de toți în cor
și socotiți dușmani ai tuturor,-
copoii, vânătorii, hăitașii se adună
și vor să ne răpună.
Chiar Joe, tatăl nostru atostăpânitor,
e asurzit în cer de larma lor.
punând pe lupi
un premiu înzecit,
în Anglia tot neamul ne-au stârpit.
Ba chiar și boiernașii de pe lume
își da și ei pe față azi arama
și gloata o asmut, să ne sugrume.
Nu-și sperie copiii cu Lupul, oare, mama?
Și toate pentru-o javră de câine arțăgos,
o oaie răpănoasă sau un catâr râios!
De astăzi înainte am să postesc de carne,
chiar de-ar umbla vro vacă să mă ucidă-n coarne!
M-oi mulțumi cu ierburi sau cu poame
ori mai curând m-oi prăpădi de foame
decât s-atrag asupră-mi mânia tuturor...”
Dar nimerind în cale pe lângă un ciopor,
mâhnit că locomia în cuget i se-ncuibă,-
văzu că și ciobanii și câinii se îmbuibă
din carne unui miel fript în frigare,
cînd el era cuprins de remușcare!
„Eu, Lup în toată firea, chiar eu s-ajung, zevzecul,
să mă topesc de milă pentr-un miel?
Am să mănânc și mielul și oaia și berbecul,
căci văd că și ciobanii și câinii fac la fel!”
De data asta, uite, avea dreptate Lupul:
când noi ne ghiftuim cu carne trupul,
frigând-o în frigare, lăsând-o să se fiarbă,-
am vrea să facem Lupul să pască, oare, iarba?
Dreptate n-are Lupul, mi se pare,
decât când nu e dânsul cel mai tare.
Doar n-o trăi ca pustnic, în veci, în postul mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...