Poezia Heruvic de Tudor Arghezi

HERUVIC

Tot ceasul îmi aduce un dar și-o jertfā nouā,
De vreme ce lumina primește sā-mi lumine.
Cîmpia scoate-n brazde bijuterii de rouā
Și pomii pun coroane și nimburi pentru mine.

În giulgii clātinate se leagānā cu lacul
Fāpturā, pretutindeni de fațā și dositā,
A celui ce, cu firul de umbrā și cu acul
Scînteii, îndesește pînza mereu pe sitā.

Îmi crește-n suflet iarāș o strunā de vioarā,
Dar cîntecul în mine, tînjind  sā se deștepte,
Sfiios și șovāielnic și-acum ca-ntîia oarā.
Rāsunā-n depārtare, mai sus și mai afarā,
Ca-ntr-o vecie albā cu stîlpi și turle drepte.

Și, seara, învelindu-și grādinile cu crep,
Sînt altoit cu visuri, ca un ocean cu stele.
Nu știu culesul lumii de unde sā-l încet,
Din cîte flori de aur mi-ajung pînā-n zābrele.

Împrejmuit cu noaptea, aștept ca o fāclie,
Înfāșuratā-n iederi și-n frunze de leandru
Și încā neaprinsā, la ora mea tîrzie,
În vîrf sā mi se lase o stea din policandru.

Poezia Întîmpinare de Tudor Arghezi

ÎNTÎMPINARE

Dormi la fereastra visului meu, țarā,
Al cārei lan a strālucit întîia oarā
Cādelnițelor sufletului meu fierbinte,
Cu care ți-am ieșit arzînd nainte,
Și am cālcat potecile lui Dumnezeu
Cu luare-aminte.

Prin gîndurile mele cāile se țes
Mereu, pe unde spinii mi-am cules,
De unde corbii-nvāluiți de ploaie
Ridicā
Pe aripe blestemul celui ce se-ndoaie
Și face-ntîiul pas, în zori, cu fricā.

Bāieți, feți albi, în inimā la mine,
De care sînt duminicile pline
Și holdele și brazdele și satul.
Cîntec și joc,
Prin lumea sufletului meu vā faceți loc
Și fiți-i zi cu zi aluatul
La frāmîntatul suferințelor cu foc.

Poezia Triumful de Tudoe Arghezi

TRIUMFUL

Își împlini voința cumplitul crunt efort.
Neturburat de bine și rāu, privești destinul
Și nu te mustrā gîndul cā tu ești asasinul
Viteazul din munte, întins, învins și mort.
Osînda findu-ți datā de-a crește îndoit,
Fācuși din tine douā puteri adînci de urā,
Și luași în luptā partea mîndritā, cu cāldurā,
A celuia ce astāzi însemni c-a biruit.
Nāvala-ntîi fu-nceatā, tîrzie, într-adins.
Dar zi cu zi mai crude și mai necruțātoare,
Oștirile cu coifuri, pe cāi cotropitoare,
Pāmîntul de pedeapsā l-au rupt și l-au cuprins.
Striviși în șapte zile ce-i zāmislit în șapte.
Nu mai adie vîntul în parcuri, parfumat.
De țîțele femeii, rāmase fārā lapte,
Prunci orbi și muți, schelete și sluți ai spînzurat.
Albinele din bozii aduc la stupi otravā,
Izvoarele-nnācrite-s și strugurii scāmoși.
Ca sā-ți ajungā ploaia, pune-n vāzduh zābava,
Și norii-n chiagul serii curg vineți și bāloși.
Nicio vioarā nu mai pricepe sā mai sune,
Chiar stele, sfințite și pune la-nceput,
Au putrezit în bolta visārilor strābune,
Și zārile, mîncate de mucegaiuri, put.
A nāzuit un clopot sā sune liturghia,
Și bronzul lui, ca scrumul, din turn s-a risipit.
Într-un avînt vremelnic voi și ciocîrlia
Cu aripile zmulse sā urce-n rāsārit.
Poate-n genunchi mai cauți tîrzia îndreptare
Și ceri smerit hodinā la cerul tāu pustiu.
E de prisos. Genunchiul de stei tāu ți-l țiu,
Și biciul greu de plumburi și noduri pe spinare.
E de prisos. Izbînda, de veci s-a cîștigat.
Curata voie bunā și sfînta bucurie
Din lanțul de robie nu pot sā mai învie
Și sā atingā cerul bātut și-njunghiat.
Voința nu se teme de-acum de-o înviere -
Și ca sā nu mai cerce sā fie fericit,
A luat în clește insul întreg și l-a stîrpit,
Cu dreptul ce i-l dete sālbateca putere.

Poezia Psalmul de Tainā de Tudoe Arghezi