HERUVIC
Tot ceasul îmi aduce un dar și-o jertfā nouā,
De vreme ce lumina primește sā-mi lumine.
Cîmpia scoate-n brazde bijuterii de rouā
Și pomii pun coroane și nimburi pentru mine.
În giulgii clātinate se leagānā cu lacul
Fāpturā, pretutindeni de fațā și dositā,
A celui ce, cu firul de umbrā și cu acul
Scînteii, îndesește pînza mereu pe sitā.
Îmi crește-n suflet iarāș o strunā de vioarā,
Dar cîntecul în mine, tînjind sā se deștepte,
Sfiios și șovāielnic și-acum ca-ntîia oarā.
Rāsunā-n depārtare, mai sus și mai afarā,
Ca-ntr-o vecie albā cu stîlpi și turle drepte.
Și, seara, învelindu-și grādinile cu crep,
Sînt altoit cu visuri, ca un ocean cu stele.
Nu știu culesul lumii de unde sā-l încet,
Din cîte flori de aur mi-ajung pînā-n zābrele.
Împrejmuit cu noaptea, aștept ca o fāclie,
Înfāșuratā-n iederi și-n frunze de leandru
Și încā neaprinsā, la ora mea tîrzie,
În vîrf sā mi se lase o stea din policandru.