Fabula Negustorul, Nobilul, Ciobanul Și Fiul De Rege de La Fontaine

NEGUSTORUL, NOBILUL, CIOBANUL
ȘI FIUL DE REGE

Au fost odată patru oameni căutători de țărmuri noi:
un Negustor, un Nobil mare, un Ciobănaș și-un Fiu de Rege.
Zvârliți de nu știu ce furtună pe litoral, scăpară goi
și, cum erau lihniți, porniră în lume, cerșetori în lege.
Deși veneau din unghiuri felurite,
mânia ursitoarelor cumplite
pe țărm străin pe toți i-a adunat.
La primul puț au stat să țină sfat.
Cum Prințul le vorbea ca după carte,
pierzându-se în tânguiri deșarte,
Ciobanul spuse că, uitând pățania,

Fabula Negustorul, Nobilul, Ciobanul Și Fiul De Rege de La Fontaine

NEGUSTORUL, NOBILUL, CIOBANUL
ȘI FIUL DE REGE

Au fost odată patru oameni căutători de țărmuri noi:
un Negustor, un Nobil mare, un Ciobănaș și-un Fiu de Rege.
Zvârliți de nu știu ce furtună pe litoral, scăpară goi
și, cum erau lihniți, porniră în lume, cerșetori în lege.
Deși veneau din unghiuri felurite,
mânia ursitoarelor cumplite
pe țărm străin pe toți i-a adunat.
La primul puț au stat să țină sfat.
Cum Prințul le vorbea ca după carte,
pierzându-se în tânguiri deșarte,
Ciobanul spuse că, uitând pățania,

Poezia Sfîrșitul Toamnei de Tudor Arghezi

SFÎRȘITUL TOAMNEI

O ! cine-ar zice cā pe-aici
Au fost vreodatā flori,
Provighetori,
Și cārți citite cu ochi mici,
În care latele panglici
Întorsu-s-au de-atîtea ori ?

Și totuș, furām doi mai ieri,
Strînși braț de braț, gîngavi,
Ca doi bolnavi ;
Și-n legānarea celor seri,
Subt plopii negrii și severi,
Blînzi și supuși ca niște sclavi.

Sā plec ! de-acuma sînt strāin
Pe unde furā tei,
Pleșuvi și ei  !
Ceva ciudat, ca un destin
Mā-mpinge sā mā-ntîrzii prin
Cāzuta frunzā din alei.

Aici, unde-a murit trecutul,
Mā plimb ca-ntr-un mormînt,
În care sînt
Legat s-ascult cum tace lutul,
Pe cînd în suflet toarce mutul
Regret, înfāșurat în vînt.

Poezia Sfîrșitul Toamnei de Tudor Arghezi

SFÎRȘITUL TOAMNEI

O ! cine-ar zice cā pe-aici
Au fost vreodatā flori,
Provighetori,
Și cārți citite cu ochi mici,
În care latele panglici
Întorsu-s-au de-atîtea ori ?

Și totuș, furām doi mai ieri,
Strînși braț de braț, gîngavi,
Ca doi bolnavi ;
Și-n legānarea celor seri,
Subt plopii negrii și severi,
Blînzi și supuși ca niște sclavi.

Sā plec ! de-acuma sînt strāin
Pe unde furā tei,
Pleșuvi și ei  !
Ceva ciudat, ca un destin
Mā-mpinge sā mā-ntîrzii prin
Cāzuta frunzā din alei.

Aici, unde-a murit trecutul,
Mā plimb ca-ntr-un mormînt,
În care sînt
Legat s-ascult cum tace lutul,
Pe cînd în suflet toarce mutul
Regret, înfāșurat în vînt.