SFÎRȘITUL TOAMNEI
O ! cine-ar zice cā pe-aici
Au fost vreodatā flori,
Provighetori,
Și cārți citite cu ochi mici,
În care latele panglici
Întorsu-s-au de-atîtea ori ?
Și totuș, furām doi mai ieri,
Strînși braț de braț, gîngavi,
Ca doi bolnavi ;
Și-n legānarea celor seri,
Subt plopii negrii și severi,
Blînzi și supuși ca niște sclavi.
Sā plec ! de-acuma sînt strāin
Pe unde furā tei,
Pleșuvi și ei !
Ceva ciudat, ca un destin
Mā-mpinge sā mā-ntîrzii prin
Cāzuta frunzā din alei.
Aici, unde-a murit trecutul,
Mā plimb ca-ntr-un mormînt,
În care sînt
Legat s-ascult cum tace lutul,
Pe cînd în suflet toarce mutul
Regret, înfāșurat în vînt.