Fabula Cei Doi Vânturători De Lumi Și Talismanul de La Fontaine

CEI DOI VÂNTURĂTORI DE LUMI
ȘI TALISMANUL


Cărările spre glorie-ndreptate
arareori cu flori sunt presărate.
Dovadă mai deplin cred că nu-i
ca Hercul și strădaniile lui.
Și-n basmele străbune și-n istorie,
cu greu ajung eroii-n nimb de glorie.
Atras de talismane și fantasme,
un făt porni spre țărmuri ca din basme.
Umblând cu un fârtat de drumeție,
găsiră-ntr-o poiană un stâlp cu o tăblie:
„Drumețule, isteț între isteți,
de vrei să vezi ce n-au văzut drumeți,-
când treci șuvoiul ăsta pe aci,
un elefant de piatră vei găsi.
Tu du-l într-un răsuflet pe-acel năpraznic munte
ce-amenință tăria cu falnica lui frunte!”
Pe-nsoțitor îl prinse o spaimă ca de țânc.
-„De-o  fi șuvoiul iute pe cât e de adânc,
e greu să-l treci și viața-ți pui în joc.
Și e și elefantul la mijloc!
Să ne lăsăm, frăție, mai bine păgubași,
că nu duci elefantul nici trei sau patru pași!
Șuvoiul ca șuvoiul: te-ai face luntre, punte,-
dar cum să sui huiduma pe vârful unui munte?
Nu e de nasul isprava, dragul meu.
Iar dacă elefantul e doar cât un pigmeu,
un elefant pitic, o stârpitură,
ce fală ai? Halal de aventură!
Inscripția aceasta eu cred că e, să știi,
un fel de ghicitoare de păcălit copii.
Tu n-ai decât, de-ți arde, cumva de boroboațe:
plec și te las, amice, cu elefantu-n brațe.”
Și cum plecă-nțeleptul de paradă,
el, dârz, trecu șuvoiul, știind cum să-l înfrunte,
sui și elefantul, nestingherit, pe munte,
iar sus văzu, pe culme, o cetate
cu turnuri crenelate:
și din cetatea-aceea minunată,
zări ieșind mulțimea înarmată.
Ar fi fugit oricare în locul lui, firește,
dar el voia să moară vitejește.
Rămase-nmărmurit, se înțelege,
când l-auzi pe naltul lor ierarh,
urmat de toți, că îl proclamă rege,
în locul răposatului monarh.
Se mai lasă rugat cu stăruință
atât cât cere buna-cuviință,
spunând ca Sixt când îl făcură papă
că-i e nițel cam frică, povara e prea grea.
(Păpia și domnia să fie o belea?
De ce-i e frică omului nu scapă”)


Cutezând poate și munții să-i răstoarne.
Norocului îi place viteazul hotărât
ori înțeleptul care ia taurul de coarne
și nu mai pierde vremea să chibzuiască-atât.