Poezia Baba Iarnă Intrâ-n Sat... de Otilia Cazimir

BABA IARNĂ INTRĂ-N SAT



Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieți
Mai isteți
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură și bătrână...
Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat și baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframă de furat,
Cu catrință de abà -
Vîntul să-l strecori prin ea!
Și cum suflă-n pumnii reci,
Scoate pâclă pe poteci,
Iar pe fund de văi destramă
Neguri vinete, de scamă...
Și-au ieșit băieții mici,
Mici și mulți
Și desculți,
Și câțiva mai măricei
Cu biciuști și cu nuiele
Și cu praștii subțirele,
Să alunge de pe-aici
Iarna cea cu gânduri rele...
Doamna-gerului, bătrână,
S-a sculat de la pământ.
Și-nălțând spre cer o mână,
Ca o cumpănă uscată
De fântână,
A pornit în jos pe vânt,
Încruntată,
Blestemând,
Și-a lăsat în urma ei
Promoroacă și polei;
Pe ogoare,
Cornbi și cioare;
Prin păduri,
Lupii suri;
Și de-a lungul drumului
Numai scama fumului...

Poezia Iarna de Ion Luca Caragiale

IARNA



Negreșit că, sus în ceruri,
Soarele fiid aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.


Negreșit! Focul din soare
Nu-l plătește Dumnezeu,
Însă noi plătim, sărmanii,
Lemne și cărbuni mereu.



Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul înghețat
Ca să vezi cît e de jalnic,
Să tot tremuri ne-ncetat.



Tu, care-ți iubești făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Și-ai opri crivățul aspru
Să mai sufle pe pământ!

Poezia Iarna de Nicolae Labiș

IARNA




Totu-i alb în jur cât vezi;
Noi podoabe pomii-ncarcă
Și vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În calești de vijelii -
Se turtesc de geamul rece
Nasuri cârne și hazlii.
Prin odăi miroase-a pîine,
A fum cald și amărui,
Zgreapțănă la ușă-un cîine
Să-și primească partea lui...
Tata iese să mai pună
Apă și nutreț la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Și-n mustăți cu promoroacă.
Iar bunicul desfășoară
Basme care te-nfioară
Despre vremi de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

Poezia Începutul de Nicolae Labiș

ÎNCEPUTUL



Bătăile versului am prins a desprinde
Nu din cărți, ci din horă, din danț,
Rimele, din bocete și colinde,
Din doinele seara cîntate pe șanț.



M-am născut iarna, la Sfîntul Andrei,
Cînd vîntu-n amurg șuiera prin ograda.
Munții ardeau în polei și lumini,
Lupii spulberau scîntei din zăpadă.



Am strîns sănătate din cremenea neagră,
Din vîna de apă, țîșnind încordat,
Și bătrînii din sat cînd muriră,
Toate iubirile moștenire mi-au dat.





Eu mă scăldam prin pîraie cu ochii deschiși,
Era o apă de cleștar și de stele -
Pești alburii, pîlpîind ca-ntr-un vis,
Lunecau lîngă genele mele.




Ori prin munții cu iarba-ntomnată pe creastă
Ascultam țîrîitul de greier bolnav ;
Gonind pe-un cer de-ntunecare vastă,
Nouri scămoși în spinări purtau frigul jilav.




Însemnam cu uimire pe-un petic de foaie
Cum scapără ceru-n băltoace întors.
Cum după munți ursuzi, după ploaie,
Fuioare de aburi s-au tors.




Pe atunci te-nvățam, țara mea, te-nvățam
Cu copaci și cu cer, cu pălmaș și cu vită,
Cu luna lividă sticlind în spărtura de geam.
Și cu gura uscată de foame ca piatra trăsnită





Au vuit arămurile în clopotniță, sus,
Și ca un vînt trecu prin sat mobilizarea.
Primenit în haine noi, tata la război s-a dus
Și l-a-nghițit albă și veștedă zarea.




Cu ochii ațintiți pe geamul spart,
Mama  rămase mută, ca de fier ;
Eu mă uitam în lături, iar soru-mea cea mică
Rîdea către păpușă-ntr-un ungher.




Fetele mari din sat, cu ochiul stîns,
Jeleau după flăcăii duși departe
Și mă rugau, înăbușite-n plîns,
Să le-nsăilez spre dînșii cîte-o carte.





Scriam acolo eu de frunze verzi,
De jale, și de cîte și mai cîte,
Și dorul către tata cu dorul fetelor
Se împletea în stihuri mohorîte.





Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din cărți, ci la horă, din danț.
Rimele, din bocete și colinde,
Din doinele seara cîntate pe șanț.





Din zbuciumul de mamă-năbușit,
Și-al fetelor care uitau ce-i hora,
Pătrunse trist de dorul acelor
Ce din războaie nu au mai venit.