Poezia Cerbul de Lucian Blaga

CERBUL



De săptămîni un roșu cerb prigoana
și-o întețește. Ciuta-i printre ruguri
de corni, zdrobește în copite struguri
și piere în făget. S-aude goana



Prin brume, cerbul, de imbold și visuri
c-un răget cearcă să se mîntuie.
Dar ciuta dispărută-l bîntuie.
Sublim foc îl mînă spre abisuri.



De sete ars, cum tremură în totul
ajuns la iezer - cerbul ! Dar abia
atinge apa mulcomă cu botul.



 Din luciul albăstrui, precum e fierul,
sorbind, cu grije-alege, parcă-ar vrea
să bea ușor, din apă, numai cerul.

Poezia Porumbă de Lucian Blaga

PORUMBĂ


De întrebări ce mă frămîntă
îmi limpezesc suflt și frunte
pe lîngă porumbarul cu făpturi mărunte
cari gînguresc și nu cuvîntă.



Albă porumbă îmi ridic din cuib,
curată ca un bulgăre de nea,
cu penele crescute păsărește,
dar încă fără zbor, fără ispită-n ea.


Ce caldă-i pe subt àripi ! - printre flori
mă minunează-n totul, omenește.


Trecut și zbuciume îmi uit, căci alba
zbătîndu-se îmi amintește
alt proaspăt alb, ființă-arzînd la fel,
ascuns, fierbinte, pe la subțiori.


O, gînd-vîrtej ! Deasupra mea
ce flori de nori, ce zori, ce sori !

Poezia Încă Odată ! de Lucian Blaga

ÎNCĂ ODATĂ !


Nu mi-e destul. Și după orișice
aș spune : înc-odată !
Orice se-ntîmplă-i ca și cum
s-ar întîmpla c-o fată.


Ah nici un rod nu mi-e destul,
îl vreu și-n alte chipuri.
Se poartă rîul către mări,
dar piere în nisipuri.




Nu-i apă să astîmpere de-ajuns,
nu mi-e destul vieața, cartea.
Iubire-aș vrea, pierzare, jar,
cum voi simți odată mortea.




Nici din lumină n-am destul,
căci ea-i doar o legendă, iată.
Nimic sub zare nu-i destul,
vreau totul înc-odată !

Poezia Legenda Noastră de Lucian Blaga

LEGENDA NOASTRĂ


În seara aceea, cu grave tumulturi în urmă,
ceva se schimbase nespus,
aci-n pămînteana epocă, de neguri și humă,
și-n megieșe lunare ținuturi, de sus.
Dobîndise tărîmul carate
pe nici un cîntar încercate,



De argint se făcură, o treptele, frunțile -
martore pure izvoadelor din univers.
Iar noi ne ghiceam izbăviți din penumbre,
ca două făpturi de mătase în mers.




În ceasul acela înalt, de-alchimie cerească,
silirăm luna - și alte vreo cîteva astre,
în jurul inimilor noastre
să se-nvîrtească.