Poezia Incertitudine de Tudor Arghezi

INCERTITUDINE


Îmi atîrnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neștire.




Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor pe rînd
Sticlînd alb și tremurînd.




Scama tristeților mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimărul meu.





Deschid cartea : cartea geme.
Caut vremea : nu e vreme.
Aș cînta : nu cînt și sînt
Parc-aș fi nu mai sînt.





Gîndul meu al cui gînd este ?
În ce gînd, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate ?




Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultînd glasul ciudat
Al mlaștinii și livezii.
Și semnez :
 Tudor Arghezi

Poezia Incertitudine de Tudor Arghezi

INCERTITUDINE


Îmi atîrnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neștire.




Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor pe rînd
Sticlînd alb și tremurînd.




Scama tristeților mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimărul meu.





Deschid cartea : cartea geme.
Caut vremea : nu e vreme.
Aș cînta : nu cînt și sînt
Parc-aș fi nu mai sînt.





Gîndul meu al cui gînd este ?
În ce gînd, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate ?




Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultînd glasul ciudat
Al mlaștinii și livezii.
Și semnez :
 Tudor Arghezi

Poezia Nu Te Teme de Tudor Arghezi

NU TE TEME




Nu te teme de cuvinte, cel cu degete-n urechi :
O să te prăvale noaptea și-au să amuțească solii,
Sfărît în lutul vremii, ca un vraf de oale vechi,
Adăpost nu vor mai cere de la tine nici sobolii.




Nu te teme de răsunet, cel ce te-mpresori cu cripte
Și te supără flăcăii fugărind în cucuruz,
Cînd prin trestii, lănci în tinda heleșteului înfipte,
Cîntă caldă doina bălții, misticului tău auz.




Lasă horele și trînta să-ți învie cimitirul,
Cela ce ridici beteala iederilor peste vis
Și, uitîndu-ți rădăcina, îți urmezi pe bolta firul,
Pentru că în vîrf o floare cît o stea i s-a închis.




Pleacă-te, îmbelșugată, tu, tulpină, peste țară,
Și cu rodul greu sărută șesul vetrei, de gunoi.
Scoate vîrfurile, de te bizui, și podoabe înnafară :
Rodul va cădea și singur înlăuntru, înnapoi.

Poezia Nu Te Teme de Tudor Arghezi

NU TE TEME




Nu te teme de cuvinte, cel cu degete-n urechi :
O să te prăvale noaptea și-au să amuțească solii,
Sfărît în lutul vremii, ca un vraf de oale vechi,
Adăpost nu vor mai cere de la tine nici sobolii.




Nu te teme de răsunet, cel ce te-mpresori cu cripte
Și te supără flăcăii fugărind în cucuruz,
Cînd prin trestii, lănci în tinda heleșteului înfipte,
Cîntă caldă doina bălții, misticului tău auz.




Lasă horele și trînta să-ți învie cimitirul,
Cela ce ridici beteala iederilor peste vis
Și, uitîndu-ți rădăcina, îți urmezi pe bolta firul,
Pentru că în vîrf o floare cît o stea i s-a închis.




Pleacă-te, îmbelșugată, tu, tulpină, peste țară,
Și cu rodul greu sărută șesul vetrei, de gunoi.
Scoate vîrfurile, de te bizui, și podoabe înnafară :
Rodul va cădea și singur înlăuntru, înnapoi.