Poezia Rada de Tudor Arghezi

RADA


Cu o floare-n dinți
Rada-i un măceș cu ghimpi fierbinți.
Joacă-n tină
Cu soarele-n păr, ca o albină.
Se-apleacă, se scoală, sare,
Cu sălbile zornăitoare,
Ca niște zăbale spumate.
Se înconvoaie pe jumătate,
Oprește șoldu-n loc, zvîrle piciorul
Spre pîlcul, în cer, unde Săgetătorul
Aține noaptea drumul vulturilor de-argint.




Și-a dezvelit sărind
Bujorul negru și fetia.
Parcă s-a deschis și s-a închis cutia
Unui giuvaer, de sînge.
Ai pune gura și-ai strînge.




Statuia ei de chilimbar,
Ai răstigni-o, ca un potcovar
Mînza, la pămînt,
Nechezînd.




Spune-i să nu mai facă
Sălcii, nuferi și ape cînd joacă,
Și stoluri și grădini și catapetezme.
Sînt bolnav de mirezme.
Sînt bolnav de cîntece, mamă.
Adu-o, să joace culcată și să geamă !

Poezia Rada de Tudor Arghezi

RADA


Cu o floare-n dinți
Rada-i un măceș cu ghimpi fierbinți.
Joacă-n tină
Cu soarele-n păr, ca o albină.
Se-apleacă, se scoală, sare,
Cu sălbile zornăitoare,
Ca niște zăbale spumate.
Se înconvoaie pe jumătate,
Oprește șoldu-n loc, zvîrle piciorul
Spre pîlcul, în cer, unde Săgetătorul
Aține noaptea drumul vulturilor de-argint.




Și-a dezvelit sărind
Bujorul negru și fetia.
Parcă s-a deschis și s-a închis cutia
Unui giuvaer, de sînge.
Ai pune gura și-ai strînge.




Statuia ei de chilimbar,
Ai răstigni-o, ca un potcovar
Mînza, la pămînt,
Nechezînd.




Spune-i să nu mai facă
Sălcii, nuferi și ape cînd joacă,
Și stoluri și grădini și catapetezme.
Sînt bolnav de mirezme.
Sînt bolnav de cîntece, mamă.
Adu-o, să joace culcată și să geamă !

Poezia Morții de Tudor Arghezi

MORȚII




Ies morții...
Subt bolta cu clopot a porții,
Sînt zece la număr
Și, umăr de umăr,
Se duc, cîte doi, în coșciuge,
Fără mumă, fără popă, fără cruce.
Se duc împreună
Pe-ngheț și pe lună.




 Din condică zece s-au șters,
Vărsați în univers,
Cu brațele puse domol
Pe pîntecul gol.




Flămînzi, ei nu știu de foame
Și, țepeni, uitat-au de ger.
Răni vinete, semne intame,
Vor fi vindecate la cer.





 Portarul în drum i-a oprit
Și-i numără-n boltă cu bățul.
Mort pare și calu-nlemnit
Și omul ce mînuie hățul.





Drum bun ! către groapa comună.
Țărîna vă fie mai bună
Ca domnii ce v-au osîndit,
Ca preoții ce nu v-au citit.




Și băgați
De seamă, să nu vă-ncurcați.
Căci mîine seară, poate chiar diseară,
Pe la aprinsul stelelor de ceară,
Mai treceți o dată
La judecată.

Poezia Morții de Tudor Arghezi

MORȚII




Ies morții...
Subt bolta cu clopot a porții,
Sînt zece la număr
Și, umăr de umăr,
Se duc, cîte doi, în coșciuge,
Fără mumă, fără popă, fără cruce.
Se duc împreună
Pe-ngheț și pe lună.




 Din condică zece s-au șters,
Vărsați în univers,
Cu brațele puse domol
Pe pîntecul gol.




Flămînzi, ei nu știu de foame
Și, țepeni, uitat-au de ger.
Răni vinete, semne intame,
Vor fi vindecate la cer.





 Portarul în drum i-a oprit
Și-i numără-n boltă cu bățul.
Mort pare și calu-nlemnit
Și omul ce mînuie hățul.





Drum bun ! către groapa comună.
Țărîna vă fie mai bună
Ca domnii ce v-au osîndit,
Ca preoții ce nu v-au citit.




Și băgați
De seamă, să nu vă-ncurcați.
Căci mîine seară, poate chiar diseară,
Pe la aprinsul stelelor de ceară,
Mai treceți o dată
La judecată.