Poezia Morții de Tudor Arghezi

MORȚII




Ies morții...
Subt bolta cu clopot a porții,
Sînt zece la număr
Și, umăr de umăr,
Se duc, cîte doi, în coșciuge,
Fără mumă, fără popă, fără cruce.
Se duc împreună
Pe-ngheț și pe lună.




 Din condică zece s-au șters,
Vărsați în univers,
Cu brațele puse domol
Pe pîntecul gol.




Flămînzi, ei nu știu de foame
Și, țepeni, uitat-au de ger.
Răni vinete, semne intame,
Vor fi vindecate la cer.





 Portarul în drum i-a oprit
Și-i numără-n boltă cu bățul.
Mort pare și calu-nlemnit
Și omul ce mînuie hățul.





Drum bun ! către groapa comună.
Țărîna vă fie mai bună
Ca domnii ce v-au osîndit,
Ca preoții ce nu v-au citit.




Și băgați
De seamă, să nu vă-ncurcați.
Căci mîine seară, poate chiar diseară,
Pe la aprinsul stelelor de ceară,
Mai treceți o dată
La judecată.