Poezia Îmi Pare Rău de Tudor Arghezi

ÎMI PARE RĂU



Îmi pare rău că Dumnezeu, pe toți,
Ne ia drept niște spărgători și hoți
Și niște haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Și după giuvaerele Măriei-Sale.




Le leagă noduri, le chitește într-ascuns.
Ca să ne mintă, cu lumină el le-a uns
Și le arată doar pe dinafară.
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care știe totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.




Că nici n-ajunge mîna la zăvoare
Și se zgîrcește și te doare.
Pe toate celea scrisă-i, fără carte,
Pedeapsa lui - ,,Primejdie de moarte”,
Pe om, pe bobul mic și pe gîndac,
Pîn' la sîmănța cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari de tot :
Pînă la ele să ajungă nu pot.





Decum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, și trece,
Și arde, și ucide, nevăzută, molcomă și rece -





Nu zic, și eu sînt tot o haimana,
Dar drag îmi ești, Sfinția-Ta,
Și pot să mă-ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,
Dar ispitit, să văd, și cuvios,
Cum drămuiești tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meșteșugul tău.



Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.