Poezia De Cînd Mă Știi de Tudor Arghezi

DE CÎND MĂ ȘTII



De cînd mă știi, am luat asupra mea
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.
Și tot urcînd în costă, vream s-arăt
Că nu mă dau poverile-ndărăt.




O suferință între alte două
N-am socotit-o suferință nouă.
Haide și tu, așează-te-n spinare.
Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare ?
Cine-i strein și singur, cine ?
Să urce-n cîrcă, pe samar, la mine.




Hai, ticăloșii, blînzii, toți de-a valma.
Cîți ați întins obrazul, cîți l-ați bătut cu palma,
Însărcinarea, poate, am de la Satan
Să vă ridic la cer prin uragan.
Sînt robul vostru, hotărît de sus,
Să fiu caricatura lui Isus.




De cîți în seamă mi v-a dat
Vreau să răspund pe față și curat.
Nu-l uit pe cel ce pîine dă și nici
Pe cel ce dă cătușe, pravilă și bici.
Sînteți ai mei, și răi și buni. Veniți.
Dator sînt să vă fac și fericiți.




Dar ostenit în drumul meu îngust,
Că sînt ales la milă cu dezgust,
Scîrbit de om, jignit de omenire,
Să-mi duc poverile la mîntuire,
Aș căuta zadarnic a-nțelege
De ce mi-ai pus porunci de-atare lege.



Eu, Doamne, le-am primit și mă supun,
Stăpîne drag, gingaș ca un lăstun.
Vreau să te-ntreb : cînd m-ai ales, ai fost nebun ?