Poezia Bărăganul de Tudor Arghezi

BĂRĂGANUL



Ții firea ta de la pămînt.
Dai tuturor cu jurămînt
Un petec de brazdă și-o groapă.
După ce le-ai dat pîine și apă
Li le iei înnapoi
Și-ți hrănești buruiana țăpoasă și pepenii goi
Îndoit,
Cu mîzgă trăită și suflet dospit.




În suflet tău sufletele lor,
Ale tuturor,
Se aștern ca rufăria moale
În sertarele goale
Teanc. Năframe, tulpane, barișe
Cu croaial piezișe.




Dintr-o viață, a rămas curată
O batistă pătrată.
Dacă s-o topi și batista, or să rămîie
În dulap, încuiate, miezuri de lămîie,
De pelin, de calomfir, de clematite,
Plămădite.



Cînd nu mai are timpul nici, nici os,
Vîntule, îmi cunosc neamurile și strămoșii după miros.

Poezia Bărăganul de Tudor Arghezi

BĂRĂGANUL



Ții firea ta de la pămînt.
Dai tuturor cu jurămînt
Un petec de brazdă și-o groapă.
După ce le-ai dat pîine și apă
Li le iei înnapoi
Și-ți hrănești buruiana țăpoasă și pepenii goi
Îndoit,
Cu mîzgă trăită și suflet dospit.




În suflet tău sufletele lor,
Ale tuturor,
Se aștern ca rufăria moale
În sertarele goale
Teanc. Năframe, tulpane, barișe
Cu croaial piezișe.




Dintr-o viață, a rămas curată
O batistă pătrată.
Dacă s-o topi și batista, or să rămîie
În dulap, încuiate, miezuri de lămîie,
De pelin, de calomfir, de clematite,
Plămădite.



Cînd nu mai are timpul nici, nici os,
Vîntule, îmi cunosc neamurile și strămoșii după miros.

Poezia Cîntec Din Frunză de Tudor Arghezi

CÎNTEC DIN FRUNZĂ



O să-ți spui un basm cu copacii goi
Care țipă noapte în vale la noi.
Cuiburi de cioci,
Veverițe flămînde, melci, betegi în găoci.
Valea se vaietă toată
Și tu n-o auzi niciodată.




O să-ți spui... Mă frămînt pe moșie.
Cît mi-e de dragă nimeni n-o să știe.
Aș vrea să fiu mai mic, să fiu vrabia ei bucurată.
Îi sînt ca un copil și-i sînt ca un tată,
Și-i sînt ca un rob și ca un stăpîn, de rob ce-i sînt.
Tu nu vezi crîmpeiul ăsta de cer și pămînt.



O să-ți spui multe povești. Ai s-alegi.
Dar pe niciuna nu ai s-o dezlegi.

Poezia Cîntec Din Frunză de Tudor Arghezi

CÎNTEC DIN FRUNZĂ



O să-ți spui un basm cu copacii goi
Care țipă noapte în vale la noi.
Cuiburi de cioci,
Veverițe flămînde, melci, betegi în găoci.
Valea se vaietă toată
Și tu n-o auzi niciodată.




O să-ți spui... Mă frămînt pe moșie.
Cît mi-e de dragă nimeni n-o să știe.
Aș vrea să fiu mai mic, să fiu vrabia ei bucurată.
Îi sînt ca un copil și-i sînt ca un tată,
Și-i sînt ca un rob și ca un stăpîn, de rob ce-i sînt.
Tu nu vezi crîmpeiul ăsta de cer și pămînt.



O să-ți spui multe povești. Ai s-alegi.
Dar pe niciuna nu ai s-o dezlegi.