poezia Cîntec Din Fluier de Tudor Arghezi

CÎNTEC DIN FLUIER



Inima mi-e drumul cu ploile,
Mi-e drumul cu praful și oile,
Drumul sterp dintre copaci,
Mi-e via strîmbă pe araci,
Mi-e satul cu cîini, mi-e bătătura,
Cenușa din brazde și arătura.
Mi-e cireada care paște pămînt,
Mi-e cîrdul de ciori din vînt,
Mi-e bivolul sculat din noroi
Cu capul greoi
Și care se uită în golul mare.
În toate inima bate și trăsare,
În pruncul tăvălit de lingoare,
În slăbănoagele lui mădulare,
În stolul de muște
Tăbărîte să-l muște.
N-am iaz curat
De adăpost.
Vitele mele-n pășuni
Rumegă tăciuni și rugăciuni.
Caut izvorul cu undele noi
Și sorb din borș de noroi
Mocirlă și zmîrc.



Mi-e inima și-n cocostîrc
Și în săgeata-i vînătă din cer,
În fierăstrăul de fier
Al mărăcinilor de pe mormintele pustiei,
În șoarecii de cîmp ai stihiei,
În viespe și în tăun.



Cîntecul nu e bun,
Cuvîntul e oftat,
Brațul tărăgănat,
Moleșită aripa.


Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa.

poezia Cîntec Din Fluier de Tudor Arghezi

CÎNTEC DIN FLUIER



Inima mi-e drumul cu ploile,
Mi-e drumul cu praful și oile,
Drumul sterp dintre copaci,
Mi-e via strîmbă pe araci,
Mi-e satul cu cîini, mi-e bătătura,
Cenușa din brazde și arătura.
Mi-e cireada care paște pămînt,
Mi-e cîrdul de ciori din vînt,
Mi-e bivolul sculat din noroi
Cu capul greoi
Și care se uită în golul mare.
În toate inima bate și trăsare,
În pruncul tăvălit de lingoare,
În slăbănoagele lui mădulare,
În stolul de muște
Tăbărîte să-l muște.
N-am iaz curat
De adăpost.
Vitele mele-n pășuni
Rumegă tăciuni și rugăciuni.
Caut izvorul cu undele noi
Și sorb din borș de noroi
Mocirlă și zmîrc.



Mi-e inima și-n cocostîrc
Și în săgeata-i vînătă din cer,
În fierăstrăul de fier
Al mărăcinilor de pe mormintele pustiei,
În șoarecii de cîmp ai stihiei,
În viespe și în tăun.



Cîntecul nu e bun,
Cuvîntul e oftat,
Brațul tărăgănat,
Moleșită aripa.


Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa.

Poezia Mă Uit de Tudor Arghezi

MĂ UIT



Mă uit în cer, mă uit în pămînt.
M-am întrebat cine sînt.
Gînduri se duc, vin
Din vînt, din senin,
Ca niște pasări rotunde.
Încotro ? De unde ?




Glasuri mă strigă cu nume străine.
M-ați chemat pe mine ?
Sînt eu cel căutat ?
Mi se pare că vîntul s-a înșelat.
Cîte puțin sînt dator
Fără să-mi fi dat nimic, tuturor -
Și lemnului uscat, și bălții stătute,
Și florilor, și pietrelor, și vitelor bătute.
Și oamenilor din răstignire.
Cu ce să plătesc nefire și fire ?





Sîngele meu nu-i al meu.
Mi-e teamă să zic ,,mie” și să zic ,,eu”
Cu ce fel de drept
Mi-aș umfla bîrnele din piept
Și mi-aș întinde pe zarea
Toată, spinarea ?




Ce martor aș întreba
Ca să-mi răspundă întrucîtva
Măcar dacă sînt ?
Mă tit uit în cer, mă tot uit în pămînt,
În baltă și stuh
Și adînc în văzduh.

Poezia Mă Uit de Tudor Arghezi

MĂ UIT



Mă uit în cer, mă uit în pămînt.
M-am întrebat cine sînt.
Gînduri se duc, vin
Din vînt, din senin,
Ca niște pasări rotunde.
Încotro ? De unde ?




Glasuri mă strigă cu nume străine.
M-ați chemat pe mine ?
Sînt eu cel căutat ?
Mi se pare că vîntul s-a înșelat.
Cîte puțin sînt dator
Fără să-mi fi dat nimic, tuturor -
Și lemnului uscat, și bălții stătute,
Și florilor, și pietrelor, și vitelor bătute.
Și oamenilor din răstignire.
Cu ce să plătesc nefire și fire ?





Sîngele meu nu-i al meu.
Mi-e teamă să zic ,,mie” și să zic ,,eu”
Cu ce fel de drept
Mi-aș umfla bîrnele din piept
Și mi-aș întinde pe zarea
Toată, spinarea ?




Ce martor aș întreba
Ca să-mi răspundă întrucîtva
Măcar dacă sînt ?
Mă tit uit în cer, mă tot uit în pămînt,
În baltă și stuh
Și adînc în văzduh.