Poezia Păstrează de Tudor Arghezi

PĂSTREAZĂ




Păstrează lacrimile în urcioare
Și-ascunde-o copila mea departe,
Comoara cu mărgăritare.
Plînsele lacrimi sînt mărgăritare moarte.




Nu trebuie să moară
Niciuna din comoară.
E zestrea ta de teafără fecioară.




Cununa ta domnească, de scîntei,
Să stea în taina din firida ei.
Te calicește, strînge subt zăvoare
Neînceputele urcioare de izvoare,
Să nu străbată-n ele nici, curată, luna.
Nu cheltui din lacrimi, tu, niciuna.




Întîrzie suspinul și, la plată,
Să nu plătești cu lacrimi niciodată,
Că o să ai nevoie, poate,
Cîndva, de lacrimile toate.

Poezia Păstrează de Tudor Arghezi

PĂSTREAZĂ




Păstrează lacrimile în urcioare
Și-ascunde-o copila mea departe,
Comoara cu mărgăritare.
Plînsele lacrimi sînt mărgăritare moarte.




Nu trebuie să moară
Niciuna din comoară.
E zestrea ta de teafără fecioară.




Cununa ta domnească, de scîntei,
Să stea în taina din firida ei.
Te calicește, strînge subt zăvoare
Neînceputele urcioare de izvoare,
Să nu străbată-n ele nici, curată, luna.
Nu cheltui din lacrimi, tu, niciuna.




Întîrzie suspinul și, la plată,
Să nu plătești cu lacrimi niciodată,
Că o să ai nevoie, poate,
Cîndva, de lacrimile toate.

Poezia Ce Plîngi ? de Tudor Arghezi

CE PLÎNGI ?



Ce plîngi, copilul meu ? Ce-ți are
Sufletul ? Te doare ?
Senină ca un bob de rouă,
Ar fi ca o podoabă nouă,
Dar e o lacrimă de turburare
Și mai cu seamă locul ei mă doare.




Eu, lacrima, de tine-o am ascuns,
Căci lacrimile nici nu-ntreabă, nici nu au răspuns.
Teamă mi-a fost de lacrima ta, fată,
Și ea s-a și ivit neașteptată.




De unde a putut să-nmugurească ?
Pricina ei o simt că-i pămîntească.
Dintr-un nisip, dintr-un prundiș, dintr-un nămol.
De nu aș da de urma ei în gol.




Cînd a-nceput și lacrima de viță,
Ai plîns și tu, suava mea domniță,
Și n-am avut să bănuiesc prilej
Că s-a rănit o ramură de vrej.




Mă doare că-i sosită vremea lor,
A gîndului și-a lacrimilor,
Fără să văd că fragedul sîn mic
Crește tiptil în cuibul lui de borangic.




Obrazul sărutat de mine,
Acum primește lacrima, mai bine.
Vioaia pleoapă, de odată tristă,
Cată la drum și tace în batistă.


Păpușile, poveștile, cum au trecut
De n-am știut și nu am priceput ?

Poezia Ce Plîngi ? de Tudor Arghezi

CE PLÎNGI ?



Ce plîngi, copilul meu ? Ce-ți are
Sufletul ? Te doare ?
Senină ca un bob de rouă,
Ar fi ca o podoabă nouă,
Dar e o lacrimă de turburare
Și mai cu seamă locul ei mă doare.




Eu, lacrima, de tine-o am ascuns,
Căci lacrimile nici nu-ntreabă, nici nu au răspuns.
Teamă mi-a fost de lacrima ta, fată,
Și ea s-a și ivit neașteptată.




De unde a putut să-nmugurească ?
Pricina ei o simt că-i pămîntească.
Dintr-un nisip, dintr-un prundiș, dintr-un nămol.
De nu aș da de urma ei în gol.




Cînd a-nceput și lacrima de viță,
Ai plîns și tu, suava mea domniță,
Și n-am avut să bănuiesc prilej
Că s-a rănit o ramură de vrej.




Mă doare că-i sosită vremea lor,
A gîndului și-a lacrimilor,
Fără să văd că fragedul sîn mic
Crește tiptil în cuibul lui de borangic.




Obrazul sărutat de mine,
Acum primește lacrima, mai bine.
Vioaia pleoapă, de odată tristă,
Cată la drum și tace în batistă.


Păpușile, poveștile, cum au trecut
De n-am știut și nu am priceput ?