Poezia Ex Libris de Tudor Arghezi

EX LIBRIS




Carte frumoasă, cinste cui te-a scris,
Încet gîndită, gingaș cumpănită ;
Ești ca o floare, anume înflorită
Mîinilor mele, care te-au deschis.




Ești ca o vioara, singură ce cîntă
Iubirea toată pe un fir de păr,
Și paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfîntă.




Un om de sînge ia din pisc noroi
Și zămislește marea lui fantomă
De reverie, umbră și aromă,
Și o pogoară vie printre noi.




Dar jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cît e ghiersul cărții de frumos.
Carte iubită, fără de folos,
Tu nu răspunzi la nicio întrebare.

Poezia Inscripție Pe O Casă De Țară de Tudor Arghezi

INSCRIPȚIE PE O CASĂ DE ȚARĂ




Te-am ridicat pe-o coastă cu izvoare
Și-mprejumuindu-ți liniștea cu aștri,
Te las albind prin pomi, din depărtare,
Cuib fermecat, ca de cocori albaștri.




Din prispa ta vreau să-mi aduc aminte,
Din geamul tău gîndi-voi la trecut,
Privind în sus, la pasările sfinte,
Ce-n streașini cuib de-argilă și-au făcut.



Voi îngriji ca-n fiecare seară
Să-ți ardă-n vîrf neatinsa noastră stea,
Pe care voi aprinde-o solitară
Cu sufletul și ruga mea.



Iar pentru prunci și ochii-odihnitori
Ai Preacuratei ce ne-nchise drumul,
Vom răspîndi prin încăperi parfumul
Care preschimbă inimile-n flori.



Și-ntr-un ungher, vom face din covoare
Un pat adînc, cu perinile moi,
Dacă Isus, voind să mai scoboare,
Flămînd și gol, va trece pe la noi.

Poezia Ce Vrei ? de Tudor Arghezi

CE VREI ?



Ți-am povestit și ți-am adus aminte
De prin războaiele de mai nainte,
Zile trăitem zilele uitate
Sau ațipite-n tine și-nnoptate.


Cînd ți-ai trăit-o, clipa bestemată
Creștea cît veacul, dintrodată,


Și pînă-n clipa ceealaltă
Tu ai trăit cu moartea laolaltă.
Într-o secundă oarbă, dintre sorți,
Trăiai în două vieți și-n două morți.



Cîte secunde astfel repetate
Nu te-au ucis mereu pe jumătate !
De cîte ori tu nu te-ai întrebat
Dacă-ai murit sau dacă-ai înviat !




Semenul meu, tîrît între morminte,
Știi, deși viu, că ții de oseminte ?
Ce cugeți, ce nădejdi mai ai, ce teamă ?
Bagă mai bine, omule, de seamă.




În fața gîndului ce te colindă
Ți-am pus cîteva țăndări de oglindă
Și te întreb, că sufletul îți tace,
Ursuz și gol, ce vrei : război, sau pace ?

Poezia Paznicul de Tudor Arghezi

PAZNICUL




Se potolise spaima. Din casa sfărîmată
Mai șovăie trei ziduri în picioare.
Podelele-n cinci caturi zburaseră deodată
Și rămînea văzduhul posac învelitoare.




Din creștet pînă-n pivniți clădirea era una.
Bătuseră ploi negre trei ani de nopți, la rînd.
Prin casa găunoasă treceau ca-n cîmp furtuna
Și viscolul de iarnă nebun și buciumînd.




În ce-a fost o fereastră păzea-ncruntat un cîine,
Nedezlipit de vatra stăpînului pierdut,
Pe care îl așteaptă să vie azi ori mîine,
Și mîinile-ntîrzie de mult și-a și trecut.