Poezia Paznicul de Tudor Arghezi

PAZNICUL




Se potolise spaima. Din casa sfărîmată
Mai șovăie trei ziduri în picioare.
Podelele-n cinci caturi zburaseră deodată
Și rămînea văzduhul posac învelitoare.




Din creștet pînă-n pivniți clădirea era una.
Bătuseră ploi negre trei ani de nopți, la rînd.
Prin casa găunoasă treceau ca-n cîmp furtuna
Și viscolul de iarnă nebun și buciumînd.




În ce-a fost o fereastră păzea-ncruntat un cîine,
Nedezlipit de vatra stăpînului pierdut,
Pe care îl așteaptă să vie azi ori mîine,
Și mîinile-ntîrzie de mult și-a și trecut.