Poezia Un Lazaret de Tudor Arghezi

UN LAZARET




Un lazaret clădit în papainoage
Slujește-n șes s-adune pe răniți,
Aduși pe tărgi, ca niște șomoioage
De cîrpe-n sînge negru, și zgîrciți.




Sînt două mii dintr-alte mii de frați
Și-i arde-arșița-n cîmp, ca un blestem.
Sluți, ciuruiți de gloanțe, despicați,
Fără bărbie, fălci și umeri, gem.




Întinși pe rînd de-a dreptul în țărînă,
Trei medici îi aleg cam pe-ntîmplate.
Cei fără brațe pot să mai rămînă.
Sânt ridicați ciuntiții jumătate.




Din gîrla fiartă vine în sacale
Leșia apei : gurilor li-e sete.
Pînă a fi culeși pentru spitale
I-așteaptă agoniile încete.




Un nor de muște, pus pe fiecare,
Îl dumică bucată cu bucată,
Neputincios de nicio apărare,
Sugîndu-i buba ochilor umflată.




Au și simțit din depărtare corbii
Și-n stoluri ăeste lagăr s-au lăsat.
Iată-i în luptă crîncenă cu corbii,
Zmulgîndu-le cu pliscul tifonul sîngerat.