Poezia Doină Pe Fluier de Tudoe Arghezi

DOINĂ PE FLUIER



Un avînt nestăpînit
I-a-nviat și-ndrăgostit
Juni mai noi și cotoroanțe,
Cu principii și nuanțe,
Se sărută, brațe-n brațe,
De ceva să se agațe.
Suspinau că piere țara.
Veneau vrajba cu ocara.
Boieria-n răzvrătire
Suferea ca de-o jignire.
După-atîți amari de ani
O scuipau niște golani,
Supărată că îndură
Palmele peste figură.
Cînd era mei gros norocul,
Se-mplinise și sorocul.



Țara le era moșia,
Cugetul, ticăloșia,
Cuviința, alelei !
Huzurești și faci ce vrei.
Legea, eu, cum vreau o fac :
Birul, biciul, bunul-plac.
Altă lege-n țară nu-i :
Fiștecare legea lui.
Ai de unde și s-alegi :
Cîți ciocoi atîtea legi.
Ei, țăranii,-o luau de-a buna :
Vor o lege, numai una,
Și o lege-a tuturor,
Scrisă și cu mîna lor.



Cînd și cînd, un zvon, așa,
Și mai mult înfricoșa.
Zece sate răzești
S-au pornit spre București.




De la munte, trei județe
Pleacă, minte să ne-nvețe.
La bariera din Vitan,
Robii de pe bărăgan
Au sosit cu furci și coase.
La Chitila sînt vreo șase
Mii de oameni cu topoare.
Altele, la Cotroceni,
Gloată mare de olteni,
Fierb ceaunul pe coceni.
Au venit, să se strămute-n
Care, ca la șapte sute,
Cu căței
Și cu purcei,
Cu căldări, cu pirostrii,
Cu copăi și cu copii.
În palatul ăsta, măi,
Sînt o mie de odăi,
De încap, bătu-i-ar sfinții,
Oltul și cu Mehedinții,
Și mai sînt cămări și căși
Cu izmene și cămăși,
Să îmbraci, de-a lung și latul,
Muiereru-n tot Banatul.




Vine toată omenirea
Să dea ochi cu stăpînirea.
Capitala răsfățată
E de-aznoapte-mpresurată,
Spune zvonul, și-un fior
Trece-n pielea tuturor
Deputaților din Sfat.
La un ceas întîrziat,
Cotropit de-atîtea slugi,
N-ai nici cînd, nici cum să fugi.




Un boier, vechi cărturar,
La un ochi c-un ochelar,
A cerut să intre-n țară
O armată dinafară,
Orișicare, nu îi pasă
Cu stăpînii înțeleasă,
Ca să fie chezășie
De huzur și de moșie.
Patrioți de vorbe mari,
Cărturari, necărturari,
Unii daci, alțio romani,
Sînt cu noi pînă la bani.
Încercarea dacă vine,
Ori cer oștilor străine
Să le fie-ntr-ajutor,
Împotriva țării lor,
Care geme, care plînge,
Înnecată-n fum și sînge ;
Ori, ca de atîtea dăți,
Se pitesc prin străinătăți.
S-ar visa fugarii toți,
Toți stăpîni și patrioți.
Vinovații și vrăjmașii
Fac tot ei pe păgubașii.




Măscărici și negustori
Ni se fac judecători
Și simt mare trebuință
Să dea și cîte-o sentință.
Plugu-l pedepsesc că ară ;
Turmele, că sînt în țară,
Cad sugt greaua lor osînda,

Că nu pot să le mai vîndă
Și să le mai joace-n cărți
Cu fugari dintr-alte părți.
Pe țărani, că-și văd de muncă,
De-i alungă și-i aruncă,
Și se leapădă de ei
Viii, morții lor și-ai mei
Cu moșnenii și străbunii.
Rîndunelele, lăstunii
Nu-și mai puseră cuibare
La conace și-n pridvoare.
Vrăbiile s-au mutat
Din căminul necurat.
Stolurile lungi de ciori
Îi așteaptă pe feciori,
Pe ispravnici și pe frați,
Să-i dumice spînzurați,
Să frămînte vitele
Hoituri cu copitele.
Facă-s-ar, cînd îi alungă,
Bivolița să-i ajungă.
Nu-i la curtea boierească
Nimeni să te mai cunoască,
Și-i părtașe la răscoale
Și cățeaua dumitale,
Toată firea și simțirea
Îs de-acum cu răzvrătirea.