CINCI SUTE DE COȘCIUGE
Pe dîmbul luncii noastre, stau înșirate-o moi,
Croite-n grab'aznoapte, capace și sicrie.
Sînt noi și încheiate cu goluri între scînduri
Și așezate, albe, pe cîte zece rînduri,
Și toate pe-o măsură,
Că vor intra în ele cadavre de strînsură.
Sicriile cinci sute, capacele cinci sute,
Așteaptă să mai fie umplute și bătute.
Mai late către umeri și-n jos mai înguste,
Principiile raclei măcar sînt respectate,
Cînd ucigașii-n aer le-au murdărit pe-acelea
Ce le-ntocmesc morala și le botează pielea.
Trei biete mahalale muncesc să se dezgroape,
Soldații cu topoare, cu răngi și tîrnocoape.
Faitoanele de mînă, cu pîntec, legănate,
Au fost din tot orașul în pripă adunate.
De la gunoi și șanțuri, măturătorii-n porți
Au fost schimbați în ciocli, să care-n ele morți,
Și pînă la căratul de hoit, pe două roți,
Păzește sentinela coșciugele, de hoți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...