Poezia Nu-Nțelegeam de Tudor Arghezi

NU-NȚELEGEAM



Nu-nțelegeam ce se gîndeau să spuie,
Cercînd zăplazul cît e prins în cuie
Și mult mirați că poarta n-are
Zăvoare și încuietoare.
- ,,Așa ne-am pomenit. Bătrînii mei
N-au prea umblat cu lacăte și chei,
Deprinși, cum se obinuiese,
Cu porțile și ușile deschise
Și la biserică și casă.
Drumețul intră, poarta mea îl lasă,
Se hodinește sau se-nchină,
Și pleacă mulțumit, cu traista plină.”





Ei au mai zis pe păsărește :
- ,,Cine vă apără și vă păzește ?”
- ,,Nouă ne-a stat întodeauna paza
Celui ce face noaptea și amiaza
Și cugetul curat.
Cetățile, un vînt le-a măturat,
Și zidurile mari și întărite
Se fac tărîțe-n vînt. Pe nesimțite,
Un duh al gîndului le scurmă.
Au fost cetăți și n-a rămas o urmă.
Puterea inimii vă doare,
Căci decît cremenea-i mai tare.
De mii de ani eu mă păstrez
Fără cetăți și fără meterez.
Sînt alt soi de bărbat :
Eu am bătut și fără să mă bat.
Cu zîmbetul și așteptarea
Am strîns acasă toată zarea
Și se va-ntoarce înc-o dată
Și cîtă-a mai rămas înstreinată.
În fieștece țărînă străină,
Am bulgări tari de jar și de lumină.




Străinii nu pot să le are,
Că plugul nu răzbește prin vîltoare
Și se fac scrum și vitele și plugul.
Cenușa li-e cîștigul, funinginea belșugul.”