Poezia Ce Vrei ? de Tudor Arghezi

CE VREI ?



Ți-am povestit și ți-am adus aminte
De prin războaiele de mai nainte,
Zile trăitem zilele uitate
Sau ațipite-n tine și-nnoptate.


Cînd ți-ai trăit-o, clipa bestemată
Creștea cît veacul, dintrodată,


Și pînă-n clipa ceealaltă
Tu ai trăit cu moartea laolaltă.
Într-o secundă oarbă, dintre sorți,
Trăiai în două vieți și-n două morți.



Cîte secunde astfel repetate
Nu te-au ucis mereu pe jumătate !
De cîte ori tu nu te-ai întrebat
Dacă-ai murit sau dacă-ai înviat !




Semenul meu, tîrît între morminte,
Știi, deși viu, că ții de oseminte ?
Ce cugeți, ce nădejdi mai ai, ce teamă ?
Bagă mai bine, omule, de seamă.




În fața gîndului ce te colindă
Ți-am pus cîteva țăndări de oglindă
Și te întreb, că sufletul îți tace,
Ursuz și gol, ce vrei : război, sau pace ?

Poezia Ce Vrei ? de Tudor Arghezi

CE VREI ?



Ți-am povestit și ți-am adus aminte
De prin războaiele de mai nainte,
Zile trăitem zilele uitate
Sau ațipite-n tine și-nnoptate.


Cînd ți-ai trăit-o, clipa bestemată
Creștea cît veacul, dintrodată,


Și pînă-n clipa ceealaltă
Tu ai trăit cu moartea laolaltă.
Într-o secundă oarbă, dintre sorți,
Trăiai în două vieți și-n două morți.



Cîte secunde astfel repetate
Nu te-au ucis mereu pe jumătate !
De cîte ori tu nu te-ai întrebat
Dacă-ai murit sau dacă-ai înviat !




Semenul meu, tîrît între morminte,
Știi, deși viu, că ții de oseminte ?
Ce cugeți, ce nădejdi mai ai, ce teamă ?
Bagă mai bine, omule, de seamă.




În fața gîndului ce te colindă
Ți-am pus cîteva țăndări de oglindă
Și te întreb, că sufletul îți tace,
Ursuz și gol, ce vrei : război, sau pace ?

Poezia Paznicul de Tudor Arghezi

PAZNICUL




Se potolise spaima. Din casa sfărîmată
Mai șovăie trei ziduri în picioare.
Podelele-n cinci caturi zburaseră deodată
Și rămînea văzduhul posac învelitoare.




Din creștet pînă-n pivniți clădirea era una.
Bătuseră ploi negre trei ani de nopți, la rînd.
Prin casa găunoasă treceau ca-n cîmp furtuna
Și viscolul de iarnă nebun și buciumînd.




În ce-a fost o fereastră păzea-ncruntat un cîine,
Nedezlipit de vatra stăpînului pierdut,
Pe care îl așteaptă să vie azi ori mîine,
Și mîinile-ntîrzie de mult și-a și trecut.

Poezia Paznicul de Tudor Arghezi

PAZNICUL




Se potolise spaima. Din casa sfărîmată
Mai șovăie trei ziduri în picioare.
Podelele-n cinci caturi zburaseră deodată
Și rămînea văzduhul posac învelitoare.




Din creștet pînă-n pivniți clădirea era una.
Bătuseră ploi negre trei ani de nopți, la rînd.
Prin casa găunoasă treceau ca-n cîmp furtuna
Și viscolul de iarnă nebun și buciumînd.




În ce-a fost o fereastră păzea-ncruntat un cîine,
Nedezlipit de vatra stăpînului pierdut,
Pe care îl așteaptă să vie azi ori mîine,
Și mîinile-ntîrzie de mult și-a și trecut.