Poezia Secera de Tudor Arghezi

SECERA


Parc-ar fi căzut din cer
Luna nouă-ntr-o livadă
Și i-au pus un lumn mîner,
Ca să ție bine-n coadă.




Și cum umblă în răspăr
Prin grîu zvelt ca păpurișul.
Pare luna-ntr-adevăr
Că-și începe secerișul.




Leana seceră și taie,
Cinge znopii pe mijloc,
Și din znopi clădește claie,
Cîte cinci, din loc în loc,



Pe cînd Craiul Nou, din cer,
Mai tîrziu, s-a bucurat,
Surioara lui de fier
Argintiu, cum a lucrat.

Poezia Adormita de Tudor Arghezi

ADORMITA




Adormita de plocate,
Te-ai trezit pe jumătate
Și ți-e frică și sfiială
Că te prinde ziua goală.




Nu poți iute să-ți ascunzi
Sînii albi, de-abia rotunzi,
Nici păianjenul din plasa
Cu trei colțuri, ca mătasa.





Haide, nu-ți fie rușine
Că se uită mult la tine.
Vărul soare, din livede,
A orbit și nu te vede.

Poezia Sus de Tudor Arghezi

SUS



Bagă de seamă, omule de carne,
Că umblă orice zi să te răstoarne,
Că orice oră umblă să te frîngă.
Dar lacrima durută nu ți-o lăsa să plîngă.
Ia seama bine, somn să nu te fure,
Nu te opri, înnălță-te vulture.
Ajunge o secundă să șovăi. Chiar de azi
Ai și-nceput să șchioapeți și să cazi.
Neadormit și teafăr se cuvine
S-arunci și trîndăvia ispitei de la tine.
Primejdia s-o cauți de-a dreptul, într-adins.
Nu te lăsa de semeni și timp rănit și-nvins.
Cu traista în spinare, cu cîinele tău, leul.
Dă luptă nentreruptă cu ceasul rău și greul
Călătorind de-a pururi prin zări și peste zare,
Să nu te afle viața culcat, dar în picioare.

Poezia Inscripție De Femeie de Tudor Arghezi

INSCRIPȚIE DE FEMEIE



Orînduirea firii a sorocit să-i fie
Copila diafană bărbatului soție.
Plăpînda libelulă, în mîna lui păroasă,
E crudă ca lăstarul de crin și chiparoasă.
Ea-l place că e teafăr și dur - și om de treabă,
Nu șovăie, nu-ntîrzie, nu-ntreabă.
Pornește drept nainte și-ajunge ținta drept,
E răspicat și înțelept.
Strădania și munca lui aspră pentru tine
Fac zilele să-ți fie mai mari și mai depline.
I s-au zdrobit genunchii și i s-a frînt spinarea,
Să-și merite și blidul gustos și sărutarea.
Din fundul mării zmulge-n șirag mărgăritare
Pentru grumazul zveltei și chipeșei fecioare.
Din noaptea ia ciorchinii de stele și scîntei
Luceferii de aur din piatră seacă-i scoate.
Mușcat de colții stîncii ți sîngerat în coate.
E jertfa lui de sine, aprinsă de-o idee.
Ideea, ca și lupta și pîinea,-i tot femeie.
Sînt toate ale tale și toate pentru tine.
De nu, atuncea pentru cine ?
Căci darurile toate aduse ție ț-îs,
Primind în schimb o floare, fragilul tău surîs.
Făptură de petală și de un bob de rouă,
Dă-i zilnic dimineața o bucurie nouă,
Ofranda de răsplată e poezia lui,
O alta, mai suavă și mai cinstită, nu-i.