Poezia Altar La Putna de Tudor Arghezi

ALTAR LA PUTNA




Ceaslovul de la parastas
Îl răsfoiesc întîiaș dată.
O foaie-n mijloc i-a rămas
De patru veacuri netăiată.
E carte copiată de diac,
Și scrisă-n alburi cu vopsele,
Garoafe, păpădii și flori de mac,
Într-un chenar de mușețelle.
Ghicesc prin rînduri, ca prin site,
Un nume vechi de cititor,
Semnat cu slove ruginite :
Ieromonahul Nicanor.





Dar colțul paginii mai poartă
Și-o urmă de-altă semnătură,
Cînd mîna lui, de mult fusese moartă ;
Trecu pe buze și uitat în gură
La fostul hram de sărbătoare :
Buricul degetului mare.

Poezia S-Aștept? de Tudor Arghezi

S-AȘTEPT?





S-aștept să vie viața cu coșuri pline
Și să-mi așternă daruri din zări pînă la mine ?
S-aștept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin și fără glas ?
Cu aripi adormite în dimineața lunii
S-aștept să mi se-ntoarcă în streașină lăstunii ?
S-aștept poate-amintirea să-și mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aștept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere și scrum ?
La mine nu mai urcă de-a dreptul niciun drum ;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nicio ușă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arțar.
Ce să aștept să vie și ce să înțeleg,
Cînd peste mine timpul se prăbușește-ntreg ?

Poezia Pasul Dulce de Tudor Arghezi

PASUL DULCE



Singurătatea mi-e întodeauna
Și pretutindeni bună-nsoțitoare,
Asemuindu-mi sufletul cu luna
Care îngheață viața, cum răsare.



Mișcarea-n jurul meu încetinează,
Se micșorează uliți și cetate,
Și oamenii, trecînd pe la amiază,
Au gînduri și cuvinte depărtate.




Cui să vorbesc de nu știu ce mă doare ?
Cine s-asculte sufletul e-n stare
Cu degetul trecut în cingătoare,
Fără să-mi ceară să-i vorbesc mai tare ?




Tu pricepeai din gest. Într-o privire
Păstrai comoara ce-mi lipsea
Și cunoșteai și din închipuire
Ce bolți de cer vegheau deasupra mea.




Dar cînd venea s-asculte îndoiala
La ușa-ntredeschisă către vis,
Îți auzeam pantoful și podeala...
Și-atunci știam că ușa i s-a-nchis.

Poezia Cîntec La Fereastră de Tudor Arghezi

CÎNTEC LA FEREASTRĂ




Făptură-ndură-te-mprejuru-mi în fiecare ceas întreagă,
Acopere-mă-n flori și iarbă, ca un bordei,
Fără să-ncerce mintea mea să te-nțeleagă,
Silește-mă să te vizez de-a pururi și să te cînt în cor cu-ai mei.




Trimite-mi pasări la fereastră și rîndunele ziditoare
Să-și puie cuiburile-n ștreașini subt paza gîndurilor mele,
În puful nopții adunate, dintre cămin și-nvelitoare.
A și venit în colțul casei ochiul de-argint al unei stele.
S-au strîns copacii-s fața porții ca niște domni veniți pe jos,




Poftește-i vîntule, să intre și să se-așeze-n cîte-un jeț,
Să-mi povestească toată vremea ce s-a-ntîmplat cu Făt-Frumos,
Căci vîrful lor cunoaște viața și-a celui mai smerit drumeț.
Învață-mă, făptură, limba cu care floare și gîndac
Stau înțeleși în taina ierbii și se-nțeleg cu necuprinsul,
Și-nțelepciunea unui nufăr răsfrînt și oglindit în lac.




De ce-aș simți că suie vremea și n-aș opri-o pas cu pas,
Să văd că singură din urmă îmi dă năvală și mă curmă,
Cînd mi-ar ajunge, la suișuri, un bob de trup, un fir de glas
Și-un crin, în fund cu-o piatră scumpă, să-mi fac din el un cuib curat ?