Poezia Altar La Putna de Tudor Arghezi

ALTAR LA PUTNA




Ceaslovul de la parastas
Îl răsfoiesc întîiaș dată.
O foaie-n mijloc i-a rămas
De patru veacuri netăiată.
E carte copiată de diac,
Și scrisă-n alburi cu vopsele,
Garoafe, păpădii și flori de mac,
Într-un chenar de mușețelle.
Ghicesc prin rînduri, ca prin site,
Un nume vechi de cititor,
Semnat cu slove ruginite :
Ieromonahul Nicanor.





Dar colțul paginii mai poartă
Și-o urmă de-altă semnătură,
Cînd mîna lui, de mult fusese moartă ;
Trecu pe buze și uitat în gură
La fostul hram de sărbătoare :
Buricul degetului mare.

Poezia Altar La Putna de Tudor Arghezi

ALTAR LA PUTNA




Ceaslovul de la parastas
Îl răsfoiesc întîiaș dată.
O foaie-n mijloc i-a rămas
De patru veacuri netăiată.
E carte copiată de diac,
Și scrisă-n alburi cu vopsele,
Garoafe, păpădii și flori de mac,
Într-un chenar de mușețelle.
Ghicesc prin rînduri, ca prin site,
Un nume vechi de cititor,
Semnat cu slove ruginite :
Ieromonahul Nicanor.





Dar colțul paginii mai poartă
Și-o urmă de-altă semnătură,
Cînd mîna lui, de mult fusese moartă ;
Trecu pe buze și uitat în gură
La fostul hram de sărbătoare :
Buricul degetului mare.

Poezia S-Aștept? de Tudor Arghezi

S-AȘTEPT?





S-aștept să vie viața cu coșuri pline
Și să-mi așternă daruri din zări pînă la mine ?
S-aștept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin și fără glas ?
Cu aripi adormite în dimineața lunii
S-aștept să mi se-ntoarcă în streașină lăstunii ?
S-aștept poate-amintirea să-și mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aștept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere și scrum ?
La mine nu mai urcă de-a dreptul niciun drum ;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nicio ușă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arțar.
Ce să aștept să vie și ce să înțeleg,
Cînd peste mine timpul se prăbușește-ntreg ?

Poezia S-Aștept? de Tudor Arghezi

S-AȘTEPT?





S-aștept să vie viața cu coșuri pline
Și să-mi așternă daruri din zări pînă la mine ?
S-aștept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin și fără glas ?
Cu aripi adormite în dimineața lunii
S-aștept să mi se-ntoarcă în streașină lăstunii ?
S-aștept poate-amintirea să-și mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aștept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere și scrum ?
La mine nu mai urcă de-a dreptul niciun drum ;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nicio ușă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arțar.
Ce să aștept să vie și ce să înțeleg,
Cînd peste mine timpul se prăbușește-ntreg ?