Poezia Nu Spune de Tudor Arghezi

NU SPUNE



Nu spune nimăruia ce știi și ce-ai văzut :
E-o cale de-a-nțelege mai tristă, dar curată.
De cîte ori și zborul nădejdii ți-a căzut,
Să n-afle nici frăția, nici pizma niciodată.
De-ai aripi, ți le-ascunde, de-ai nimburi - de asemeni.
Nu-ți cheltui mireasma, ca rozele și crinii.
Ascunde-ți-o și steaua, ca-n sînul unei cremeni.
Ea știe că-i zălogul de taină al luminii.
Clădește-ți, frate, viața cu peșterile-n tine,
Departe de-altă viață, departe de-altă rază,
Și pardosindu-ți noaptea cu lespezi de rubine,
Vei ști tu singur dacă se sting ori scînteiază.
O punte duce-n bezna-ncuiată cu zăvor -
Sfărîmă-i-o și puntea, aruncă-ți și unealta.
Tu vei cunoaște singur, și-nvins și-nvingător,
Ce goluri și prăpastii îți leagă-o zi de alta.

Poezia Streină de Tudor Arghezi

STREINĂ



Streină ? Și streină ! Venise de departe,
Din insula pribeagă dintre vecii și moarte,
Pe care-o duce vîntul și fulgerul o-ncearcă,
Alene somnoroasă în trestii, ca o barcă.



Streină ? Da ? Îmi pare atît de aproape,
De s-ar părea că-n matca acelorași vechi ape,
Urzită-n marea vastă și-n val, ca pe gherghef,
Și luntrea mea plutise pe dunga de sidef.




O insulă fugară, desprinsă dintre zodii,
Scăldată de miresme și rumenă de rodii,
Lăută simțitoare la vînt, ca subt arcuș,
Ce vultur își va face în cuibul ei culcuș ?




O insulă și-o luntre plutiseră-mpreună.
Talaze frămîntă, bat neguri de furtună
Și-aleargă să le soarbă prăpastia, întregi.
Nu ai putea tu vraja ispitei s-o dezlegi ?

Poezia Ecourile-Acestea de Tudor Arghezi

ECOURILE-ACESTEA



Ecourile-acestea, pentru tine,
Ți le-am cules din vuietele line.
Vezi, nu mai zace nicio coardă stearpă,
De cînd trecu dantela ta pe lîngăharpă.




Trecuse ca o adiere.
O presimțire parcă mă-ndeamnă și mă cere.
Te-ai împletit pe strune, ca iedera subțire,
Și le-ai adus prisosul adaos de simțire.
Nu știu de cîntă harpa cînd noaptea mi-o sărută
Sau freamăți tu-n vibrarea ei gemută,
De scorbură cu zale,
Din frunzele și horbotele tale,
Că se strecoară-n ea, cu luna din lucarne,
Fără să vreau, și vrejul tău de carne.

Poezia De-Abia Plecaseși de Tudor Arghezi

DE-ABIA PLECASEȘI




De-abia plecaseși. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci
Pîn-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înnapoi !




Ți-aș fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn de umbră-n depărtare ?




Voiam să pleci, voiam și să rămîi.
Ai ascultat de gîndul cel dintîi.
Nu te oprise gîndul fără glas.
De ce-ai plecat ? De ce-ai mai rămas ?