Poezia Bade Ioane... de Tudor Arghezi

Bade Ioane, m-aș gîndi să-ți fac
Un cîntec nou, de ți-ar mai fi pe plac.
Dă-ți de la buze buciumul deoparte,
Că sună prea departe.




Eu ți-aș cîntă mutește, cu slove ca de carte...;
Cum ți-ar plăcea ca ghiersul să mai fie ?
De bărbăție și de vitejie ?
Bărbat ai fost, o spune
Pămîntul tău, muncit și-n rugăciune.
Că ți-ai purtat prin veacuri, greu, povara.
Mărturisesc ogoarele și țara
Clădită-n suferință și răbdare.
I-ai dat și sînge, și sudoare.




Cînd ceasul dezrobirii ți-a sunat,
Și sînge și sudori le-ai înviat.
Ți-ai deșteptat și morții, și cu toții
V-ați dovedit măreți și strănepoții.

Să-ți fac un cîntec ? Vorbele-mi sînt goale
Și nu au frumusețea din cîntecele tale.

Poezia Bade Ioane... de Tudor Arghezi

Bade Ioane, m-aș gîndi să-ți fac
Un cîntec nou, de ți-ar mai fi pe plac.
Dă-ți de la buze buciumul deoparte,
Că sună prea departe.




Eu ți-aș cîntă mutește, cu slove ca de carte...;
Cum ți-ar plăcea ca ghiersul să mai fie ?
De bărbăție și de vitejie ?
Bărbat ai fost, o spune
Pămîntul tău, muncit și-n rugăciune.
Că ți-ai purtat prin veacuri, greu, povara.
Mărturisesc ogoarele și țara
Clădită-n suferință și răbdare.
I-ai dat și sînge, și sudoare.




Cînd ceasul dezrobirii ți-a sunat,
Și sînge și sudori le-ai înviat.
Ți-ai deșteptat și morții, și cu toții
V-ați dovedit măreți și strănepoții.

Să-ți fac un cîntec ? Vorbele-mi sînt goale
Și nu au frumusețea din cîntecele tale.

Poezia Întoarcere La Brazdă de Tudor Aeghezi

ÎNTOARCERE LA BRAZDĂ



Pămînt al țării mele și al meu,
Nu m-ai uitat ? E pasul meu. Sînt eu,
Cea mai nevrednică odraslă de plugar.
Primește-mă, preabunule, în brațe, la hotar.




Am hoinărit pînă la marea mare,
Peste mai multe rînduri de hotare,
Cu fluierul, cu cîinele-asmuțitul,
În brîu și cu tovarășul cuțitul.
C-am învățat din vreme, de la tata,
Să-l sufăr fără teacă și de luptă gata.




Am tras și eu în tine o brazdă, nu degeaba.
Mă asupra nevoia, mă-nghesuie graba.
Am pus altoaie-n spin și mărăcine.
Primește-mă, Pămîntule, cu bine.



Fusei un pom hoinar în lumea toată,
Cu poamele mai rumene cîte odată,
Simțindu-le din ramuri cum se coc
Și-ntinerit, dar trist de-atît noroc.
Mai ridicat cu poamele-n lumină,
Copacul mă durea din rădăcină,
Căci scînteiat de stelele streine,
Pămîntule de-acasă, ea rămăsese-n tine.

Poezia Întoarcere La Brazdă de Tudor Aeghezi

ÎNTOARCERE LA BRAZDĂ



Pămînt al țării mele și al meu,
Nu m-ai uitat ? E pasul meu. Sînt eu,
Cea mai nevrednică odraslă de plugar.
Primește-mă, preabunule, în brațe, la hotar.




Am hoinărit pînă la marea mare,
Peste mai multe rînduri de hotare,
Cu fluierul, cu cîinele-asmuțitul,
În brîu și cu tovarășul cuțitul.
C-am învățat din vreme, de la tata,
Să-l sufăr fără teacă și de luptă gata.




Am tras și eu în tine o brazdă, nu degeaba.
Mă asupra nevoia, mă-nghesuie graba.
Am pus altoaie-n spin și mărăcine.
Primește-mă, Pămîntule, cu bine.



Fusei un pom hoinar în lumea toată,
Cu poamele mai rumene cîte odată,
Simțindu-le din ramuri cum se coc
Și-ntinerit, dar trist de-atît noroc.
Mai ridicat cu poamele-n lumină,
Copacul mă durea din rădăcină,
Căci scînteiat de stelele streine,
Pămîntule de-acasă, ea rămăsese-n tine.