Poezia Darurile de Tudor Arghezi

DARURILE



Două scufii cu urechi
Și tîrligi două părechi,
Mînicere și pieptare.
Mult de lucru nu mai are.




Ghemul cînd i-l ia pisica,
Iar se supără bunica.
Tocmai pe subt un dulap
Fuge cîte un ciorap.




- ,,Vin' la mama să te pupe,
Însă, vezi, nu mă-ntrerupe,
Că-mi rămîn nepoții goi, -
Roagă maica pe pisoi, -


Că vouă ce vă mai pasă
În flanela voastră groasă...”

Poezia Gîri-Gîri de Tudor Arghezi

GÎRI-GÎRI



Între oi și-ntre măgari,
Laolaltă ca catîrii,
Calcă-n pas, cu pașii rari,
Gîsca-n vîrstă, Gîri-Gîri.



Cgiar berbecii o cinstesc
Pentru tact și cumpătare,
Și cu felu-i bătrînesc
Îi dau rang de inspectoare.



Are cinsprezece ani,
Și în gloata curții deasă
Trece mîndră prin gîscani
Ca prin bîlci o preoteasă.




O saluți, o chemi, și vine,
Din ce-i spui și ce-i vorbiși.
Ea se uită lung la tine
Dintr-o parte și pieziș.



N-a avut noroc să-nvețe
Școala cel puțin primară,
Că acum, la bătrînețe,
Ajungea și profesoară.

Poezia Mîța de Tudor Arghezi

MÎȚA




Cînd se scoală iese-n tindă.
De-abia-ncepe să se-ntindă,
Și-obosită de căscat
Se întoarce iar în pat.




Ca să doarmă și mai bine,
Laba căpătîi și-o ține,
Și din vis, cum s-a adus,
Că s-a pus cu burta-n sus.



Dar scurteica-i, ca de vată,
Cu opt nasturi e-ncheiată :
Și dormind și dolofani
Sug din ea cinci cotoșmani.




Creștetul, bălțat piezis,
Pare strîns ca-ntr-un bariș
Înnodat cu două frunte :
La urechile din frunte.




Ea visează poate, parcă,
O plimbare într-o barcă,
Pe un luciu argintiu,
Poate chiar în Cișmigiu.



Că-i dă coada-n ritm tîrcoale,
Ca-ntr-un lac de apă moale,
Coada ei de păr de pislă,
Bătînd perna ca o vîslă.

Poezia Joc de Creion de Tudor Arghezi

JOC DE CREION



Brotăcelul, la fîntînă,
L-ai avea la îndemînă,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci nițel cu el.




Însă nici nu poți să-l vezi,
Verde, dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.



A ! că-i mic și e frumos
Și n-ar prea umbla pe jos,
Că-și mînjește - și nu vrea -
Pielea lui de catifea.




Stă în pom pitit, pe cînd
Ție ți-a venit un gînd :
Printre mugurii crescuți,
Să-l mîngîi și să-l săruți.



Dar ai vrea să știi, acum,
Ce se fac, pe frig și-n drum,
Cînd se scutură copacii,
Brotăcelul și brotăcii.




Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere, săracii,
Brotăcelul și brotacii.




N-avea grijă, Nu le pasă.
Și-au gătit la cald o casă,
În pămînt, sub tulpini,
În adînc și-n rădăcini.
Și-acolo, pe vreme rea,
Dorm întînși pe-o canapea.