joi, 25 septembrie 2014

Poezia Paza Bună de Tudor Arghezi





S-a întors Cercetătoare
Să le spui la susori
Că-i deschisă toată floare
Și cîmpia, de cu zori.



Și-au plecat aproape toate
La cules, cu mii și mii,
Lăsînd vorbă la nepoate
Să-ngrijească de copii.




Căci muscoii și bondarii
Și-alte neamuri de pădure,
Pe șoptite, ca tîlharii,
Umblau mierea să le-o fure.



Însă paza-n stupi e bună,
Că tîrziu, după apus,
Colo jos, subt stupi, la lună,
Ei zăceau cu burta-n sus.





Poezia Iscoada de Tudor arghezi





ISCOADA



Decum s-a ivit lumina,
A ieșit din stup albina,
Să mai vadă, izmă-creață
A-nflorit de dimineață ?




Se-ngrijește gospodina
De-nflorește și sulfina,
Căci plutise văl de ceață,
Astă-noapte, pe verdeață.




A găsit toată grădină
Înflorită, și verbina,
Și s-a-ntors, după povață,
Cu o probă de dulceață.





Poezia Prisaca ( Stupul Lor ) de Tudor Arghezi



PRISACA ( STUPUL LOR )


Stupul lor de pe vîlcea
Stă păzit într-o broboadă
De trei plopi înnalți, de nea,
Pe o blană de zăpadă.


Prisăcarul le-a uitat,
Și-a căzut și peste ele
Iarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruzele.



Înlăuntru însă-n stup
Lucrătoarele sînt treze
Și făcînd un singur trup
Nu-ncetează să lucreze.


Că niciuna n-a muncit
Pentru sine, ci-mpreună
Pentru stupul împlinit
Cu felii de miere bună.



miercuri, 24 septembrie 2014

Poezia Păsările Cerului de Tudor Arghezi






PĂSĂRILE CERULUI



Pasările negre taie,
Înghețate și greoaie,
Cu aripile deschise,
Cerul ce le amorțise,
Într-acolo-n asfințit,
Prin văzduh înțepenit.




Un'se duc cine mai știe,
Fără cuib nici colivie-n
ramurile, ca de fier,
Îmbrăcate-n zmalț de ger ?
Zborul lor cînd să se-nvețe
Prin văzduh, fără să-nghețe,
Șchiopătînd,
Din cînd în cînd ?
Că le degeară de-a dreptul
Subsuorile și pieptul,
Și le arde-n ochi și ghiare
Vîntul, ca o apă-tare.




Le-aș pofti să intre-ncai,
Să le dau pezmeți și ceai,
Să le dau, în așternut,
Mei, alune și năut,
Să le-adorm, măcar atît,
Cu-oblojeli pînă la gît -
Sau le vîr într-un suman.




Dar mă cred rău și dușman.
Findcă omul cu biciușcă-i
Vînător cu glonț de pușcă.
M-aș ruga, și nu știu cui,
Să-mi dea scufii, să le pui,
Și ciorapi de lînă groasă,
Poate și tîrligi de casă ;
Însă lungi și cu carîmbi,
Fie otova sau strîmbi,
Ori cu-ncrețituri și fald -
Numai să le ție cald.
Aș ruga-o pe bunică
Să ia fus și furcă mică
Și să tragă din fuior
Fire moi, de dragul lor.
Și-o să o mai rog să facă,
Sîmbătă, și cîte-o clacă
De logodnici și feciori,
Pentru bufnițe și ciori,
Pentru berze și cocori
Să le-ncalțe, să le-mbrace
În ciobote și cojoace.




Drept răsplată, curmeziș.
Le-or clădi, pe-acoperiș,
Cuiburi mari
Cu pui hoinari,
Din ostrețe,
Crăci și bețe,
Și din paie de săcară,
Caselor, la primăvară...