Poezia Când de Grigore Vieru

CÂND




Când am să mor,
să mă îngropi
în lumina ochilor tăi.
Lumea
venită la mormântul meu
va sta îngenuncheată
în fața ta mereu.
Ca nimeni
să nu-mi joace pe mormânt,
să nu fiu, ca strămoții, pus
sub ierburi și pământ -
îngroapă-mă-n lumina
ochilor tăi,
femeie de pe urmă,
femeia mea dintâi.

Poezia Când de Grigore Vieru

CÂND




Când am să mor,
să mă îngropi
în lumina ochilor tăi.
Lumea
venită la mormântul meu
va sta îngenuncheată
în fața ta mereu.
Ca nimeni
să nu-mi joace pe mormânt,
să nu fiu, ca strămoții, pus
sub ierburi și pământ -
îngroapă-mă-n lumina
ochilor tăi,
femeie de pe urmă,
femeia mea dintâi.

Poezia Onomastică de Grigore vieru

ONOMASTICĂ




Veniseră oaspeții toți.
În jurul mesei
Ne-nghesuisem
Făcând încă un loc
Între mine și tine.
Tu mereu țineai capul
Aplecat spre umărul meu
Și părul tău lung și superb
Curgea negru-ntre noi
Asemeni unei cascade.
Și nu mai era loc
Pentru mama,
Numai era loc.

Poezia Onomastică de Grigore vieru

ONOMASTICĂ




Veniseră oaspeții toți.
În jurul mesei
Ne-nghesuisem
Făcând încă un loc
Între mine și tine.
Tu mereu țineai capul
Aplecat spre umărul meu
Și părul tău lung și superb
Curgea negru-ntre noi
Asemeni unei cascade.
Și nu mai era loc
Pentru mama,
Numai era loc.