Poezia Acest Țintaș de Grigore Vieru

ACEST ȚINTAȘ




Acest țintaș
E grozav -
El îmi retează lacrima
Fără ca gloantele
Să-mi atingă ochiul.





Acest țintaș
E nemaipomenit -
El poate dintr-o ochire
Să-mi zboare mărul
Din creștet
Fără ca gloantele
Să-mi zgârie țeasta.





Acest țintaș harnic
Ochește acum
În sufletul meu
Cel fluturând ca o frunză
Pe bezele mele.

Poezia Un Secol Grăbit de Grigore Vieru

UN SECOL GRĂBIT




Prieteni, mirați-vă-n gabă
Cât încă zăpada e albă.
Mircea Dinescu



Plouă,
Și umbrela mea
E în alt troleibuz.
Unul își uită umbrela,
Altul mănușile. Celălalt
Ușă deschisă. Celălalt
Crivățul deschis.
Unuia, de la etajul de sus,
Îi curge uncropul pe cap.
Altuia necurățenia.
În magazinul de mărfuri
O domnișoară își uită norocul
Învelit în hâtie de staniol.
Un chirurg uită foarfecul
În abdomenul meu.
Niște constructori
Uită neterminat drumul.
Un vânzător
Uită să se întoarcă restul.
Ecoul uită cum să răspundă,
Spune: hau-hau! în loc de: hei-hei!
O minciună uită de unde vine
Și zice că vine din rai,
Ghicitoarea uită răspunsul,




Nebunul ce-a întrebat.
Unul își uită bucățica în gură,
Altul gura în bucățică.
Cineva are carte
Și uită că are și parte.
Un poet uită-a se naște,
Un călău uită să piară.
Plouă,
Și umbrela mea e în alt troleibuz,
O inimă tânără uită să bată,
Un bocanc
Uită să-și mute pintenii
Din pala frunzei căzute.
Unul se culcă
Cu pieptul pustiu,
Uitându-și cerul afară,
Altul apucă de paloș cu mâna,
De-al lui ascuțiș,
Uitânnd că-i gol.
Unul uită începutul cântecului.
Altul niște cuvinte.
Altul
Mama își uită.





Plouă,
Și umbrela mea
E în alt troleibuz.
Unul își uită ochii pe altul.
Altul urechea sub ușă.
Unul uită unde se duce. altul
De ubde vine.
Gura uită de inimă.
Ideea - de cel care o a născut.
Unul uită pe inima Hiroshimei
O bombă atomică,
Altul uită să iasă din peșteră.
Se uită o făgăduință,
Un jurământ.
Niște flori
Uită izvoare uită să curgă.
Încotro, globule,
Atât de grăbit,
Încotro atât de distrat?!

Poezia Tu Ești Un Geniu de Grigore Vieru

TU EȘTI UN GENIU




Tu n-ai asemănare
În cele pământești.
Născând, tu ești un geniu,
Un geniu, mamă, ești.
Tu ești zămislitoare,
Ești pomul numai vers,
Iar noi - de aur mere
Vărsate-n Univers.
Nai mere, iar tu paznic
Veghind din moși-strămoși
Să nu dea peste ele
Mistreții lăcomoși.





Învingătoare-n toate
Războaiele ce-au fost,
Tu ești eroul lumii
Și-al izbândirii rost.
Erou rămas tot mamă,
Tot legănând copii,
Cu teamă de războaie,
Cu frică de tării:
Că n-ao trimite ploaie
Pe grâul omul
Sau or trimite brumă
Pe floarea pomului.




Erou ce ca un slujnic
Se porăie din zori
În casă și pe-afară
Cu fruntea în sudori,
Ce dă întâi la păsări
Și-apoi mănâncă el
Și dă întâi la floare
Să bea din cofăiel.
Tu ești un geniu, mamă,
Târziu recunoscut:
Abia atunci când iarbă
Răsai din tristul lut.

Poezia Întregul Cer de Grigore Vieru

ÎNTREGUL CER



Ferice de tine, cartofule, -
de întregul pământ
ești îmbrățișat!




Ferice de tine, mărule -
de aerul întreg
tu ești înconjurat!




Se mulțumește omul
cu o bucată de pănânt,
dar o bucată de cer
cum să-ți ajungă?!