Poezia Cuza Vodă de Vasile Alecsandri

CUZA VODĂ



Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei
Și-n pace luînd calea augustă-a nemurirei,
O ! scump amic, domn mare, o ! nume cu splendoare
Sădit pe miriade de libere ogoare !




O clipă apărut-ai în plaiul veciniciei
Și vecinice mari fapte lasat-ai României,
Nălțînd din părăsire antica-i demnitate
Prin magica Unire și sacra Libertate.




Ca norul plin de mană ce trece și revarsă
O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă,
Și, stînd apoi deoparte, în urma lui privește
Cum brazda se deschide și cîmpul înflorește,



Așa și tu din ceruri ai dulcea mîngîiere
Să vezi a țării tale frumoasă renviere,
Tu, ce-i stîrpit cu sceptrul, unealtă de rodire,
Din suflete și cîmpuri sămînța de șerbire,




Acum te odihnește gustînd eterna pace
În taina maiestoasă a morții care tace,
Lăsînd o lume-ntreagă la tine să gîndească
Ș-a ta legendă, Cuza ! cu fală s-o rostească...




Sînt nume destinate ca numele tău mare,
Să steie neclintite pe-a Timpului hotare
Și vecinic să răspîndă o falnică lumină
Pe seculii ce-n umbră, trecînd, li se închină !

Ruginoasa 1875

Poezia Cuza Vodă de Vasile Alecsandri

CUZA VODĂ



Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei
Și-n pace luînd calea augustă-a nemurirei,
O ! scump amic, domn mare, o ! nume cu splendoare
Sădit pe miriade de libere ogoare !




O clipă apărut-ai în plaiul veciniciei
Și vecinice mari fapte lasat-ai României,
Nălțînd din părăsire antica-i demnitate
Prin magica Unire și sacra Libertate.




Ca norul plin de mană ce trece și revarsă
O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă,
Și, stînd apoi deoparte, în urma lui privește
Cum brazda se deschide și cîmpul înflorește,



Așa și tu din ceruri ai dulcea mîngîiere
Să vezi a țării tale frumoasă renviere,
Tu, ce-i stîrpit cu sceptrul, unealtă de rodire,
Din suflete și cîmpuri sămînța de șerbire,




Acum te odihnește gustînd eterna pace
În taina maiestoasă a morții care tace,
Lăsînd o lume-ntreagă la tine să gîndească
Ș-a ta legendă, Cuza ! cu fală s-o rostească...




Sînt nume destinate ca numele tău mare,
Să steie neclintite pe-a Timpului hotare
Și vecinic să răspîndă o falnică lumină
Pe seculii ce-n umbră, trecînd, li se închină !

Ruginoasa 1875

Poezia Legenda Lăcrimioarei de Vasile Alecsandri

LEGENDA LĂCRIMIOAREI


1.

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoarea, a crini amirosea,


Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sînuri arome nesfîrșite.


Lumina era moale și-ndemnătoare șoptii.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.


Prin arbori cîntau paseri, prin aer zburau îngeri,
Și nu găseau răsunet în el a lumii plîngeri ;


Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde :
,,Nici umbra de durere aice nu pătrunde”.


Pe maluri verzi, frumoase, de rîuri limpezite,
Stau sufletele blînde, iubinde, fericite,


Gustînd în liniștire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.


Dulce-adăpost de pace, grădină-ncîntătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.




2.

Și iată că sosește un oaspete de pe lume,
Un suflet alb și tînăr pe-un nor de dulci parfume ;


Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zîmbire, cu gingașe cuvinte,


Și-i zic : ,,În raiul nostru bine-ai sosit, copile !
Curînd plecași din viață ! Nu plîngi a tale zile ?”


,,Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
Pe alta mai ferice și-n veci neperitoare.”


,,Și nu și-e dor acuma de lumea pămîntească ?”
,,Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.”


,,Cum ? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă ?”
,,Ah ! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Și vecinic după dînsa voi plînge cu durere !”


Zicînd, copilul plînge, lipsit de mîngîiere,
Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.


De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare !

1 iunie 1875

Poezia Legenda Lăcrimioarei de Vasile Alecsandri

LEGENDA LĂCRIMIOAREI


1.

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoarea, a crini amirosea,


Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sînuri arome nesfîrșite.


Lumina era moale și-ndemnătoare șoptii.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.


Prin arbori cîntau paseri, prin aer zburau îngeri,
Și nu găseau răsunet în el a lumii plîngeri ;


Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde :
,,Nici umbra de durere aice nu pătrunde”.


Pe maluri verzi, frumoase, de rîuri limpezite,
Stau sufletele blînde, iubinde, fericite,


Gustînd în liniștire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.


Dulce-adăpost de pace, grădină-ncîntătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.




2.

Și iată că sosește un oaspete de pe lume,
Un suflet alb și tînăr pe-un nor de dulci parfume ;


Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zîmbire, cu gingașe cuvinte,


Și-i zic : ,,În raiul nostru bine-ai sosit, copile !
Curînd plecași din viață ! Nu plîngi a tale zile ?”


,,Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
Pe alta mai ferice și-n veci neperitoare.”


,,Și nu și-e dor acuma de lumea pămîntească ?”
,,Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.”


,,Cum ? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă ?”
,,Ah ! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Și vecinic după dînsa voi plînge cu durere !”


Zicînd, copilul plînge, lipsit de mîngîiere,
Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.


De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare !

1 iunie 1875