Poezia Vara La Țară de Alexandru Depărățeanu

VARA LA ȚARĂ



Loința mea de vară
E la țară...
Acolo era să mor
De urît și de'ntristare
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor !




Acolo, când n'are treabă
Orice babă
Esta medic comunal.
Viața ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.




Nu există berărie,
Nici regie...
Doar un hoț de cârciumar
Care are marfă proastă
Și-o nevastă
Ce se ține c'un jandar.





Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Este pref de nu te vezi.
Trec, mișcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.




Și te poartă subt escortă
O cohortă
De țânțari subțiri în glas,
Înzestrați la cap c'o sculă
Minusculă,
Cu pretenție de nas...




Când se ia câte-o măsură,
Lumea 'njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă fără noimă :
- Ce-ai cu noi, mă ?
Pentruce să dăm cu var ?...




Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe 'nserat...
( Am văzut aci'ntr'o noapte
Niște fapte
Care m'au scandalizat !)



Lângă foc, o babă surdă
Și absurdă
Spune, ca și altedăți,
Tot povestea cu Ileana
Cosînzeana,
Plină de banalități.



Doarme-apoi adânc comuna...
Numai luna
Galbenă ca un bostan
Iese, mare și rurală,
La iveală
Dintr'o margine de lan.




Când și când un cîne urlă
Ca din surlă...
Carul-mare s'a oprit
Suspendat, ca un macrabu
Candelabru,
Peste satul adormit...




Dar în zori încep cocoșii,
Păcătoșii,
Ca să facă iar scandal -
Să te saturi de vieața
Și dulceața
Traiului patriarhal !




D'aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare :
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie altă cură
In natura,
Să mă duceți cu alai !




Meargă pictorii la țară
Ca să piară
De căldură și de praf !
Mie dați-mi străzi pavate,
Măturate -
Dați-mi cinematrograf !




Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentruce să mor așa ?
Nu mai vreau țărănci naive,
Primitive...
Mie dați-mi altceva !




Dați-mi, dați-mi strada 'ngustă
Unde gustă
Omul viața mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete
Și cu fete
Încălțate cel puțin !

Poezia Vara La Țară de Alexandru Depărățeanu

VARA LA ȚARĂ



Loința mea de vară
E la țară...
Acolo era să mor
De urît și de'ntristare
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor !




Acolo, când n'are treabă
Orice babă
Esta medic comunal.
Viața ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.




Nu există berărie,
Nici regie...
Doar un hoț de cârciumar
Care are marfă proastă
Și-o nevastă
Ce se ține c'un jandar.





Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Este pref de nu te vezi.
Trec, mișcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.




Și te poartă subt escortă
O cohortă
De țânțari subțiri în glas,
Înzestrați la cap c'o sculă
Minusculă,
Cu pretenție de nas...




Când se ia câte-o măsură,
Lumea 'njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă fără noimă :
- Ce-ai cu noi, mă ?
Pentruce să dăm cu var ?...




Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe 'nserat...
( Am văzut aci'ntr'o noapte
Niște fapte
Care m'au scandalizat !)



Lângă foc, o babă surdă
Și absurdă
Spune, ca și altedăți,
Tot povestea cu Ileana
Cosînzeana,
Plină de banalități.



Doarme-apoi adânc comuna...
Numai luna
Galbenă ca un bostan
Iese, mare și rurală,
La iveală
Dintr'o margine de lan.




Când și când un cîne urlă
Ca din surlă...
Carul-mare s'a oprit
Suspendat, ca un macrabu
Candelabru,
Peste satul adormit...




Dar în zori încep cocoșii,
Păcătoșii,
Ca să facă iar scandal -
Să te saturi de vieața
Și dulceața
Traiului patriarhal !




D'aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare :
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie altă cură
In natura,
Să mă duceți cu alai !




Meargă pictorii la țară
Ca să piară
De căldură și de praf !
Mie dați-mi străzi pavate,
Măturate -
Dați-mi cinematrograf !




Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentruce să mor așa ?
Nu mai vreau țărănci naive,
Primitive...
Mie dați-mi altceva !




Dați-mi, dați-mi strada 'ngustă
Unde gustă
Omul viața mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete
Și cu fete
Încălțate cel puțin !

Poezia În Loc de Prefață de George Topîrceanu

ÎN LOC DE PREFAȚĂ



Tu nu 'nțelegi, Zoile, râsul meu...
Intr'un oraș din Asfințit, departe,
Cu mult negoț și știutori de carte,
Trăia pe vremuri un sărman evreu




Anume Baruch... Fire de elită,
În lume viețuind ca'ntr'un pustiu -
Știa să taie sticlă poleită
Și toți nerozii îl credeau geamgiu.




Dar timpul suflă limpede ca vântul
Și Moarte le-a grăbit metamoefoza :
Pe toți făcându-i una cu pământul,
A transformat pe Baruch În Spinoza.




Tu nu cunoști, Zoile, gîndul meu...
Din tine 'ntreg tu faci literatură.
Oferi în studiu mica ta structură,
Naiv și comic, ca un crustaceu.




Ești tulbure, dar fundul ți-i aproape ;
Aveam și eu ( pe când mț dam pe ghiață ) ,
Obscuritatea ta - de suprafață
Și profunzimea ta - de două șchioape.




Iar azi lirismul meu e clar, vezi bine,
Căci tuturor își dărue secretul.
Dar ca să poți ceți cândva în mine
Tu nu-mi cunoști, Zoile, alfabetul.




Zadarnic dar ne-amestecă vultoare,
Noi nu putem urma acelaș țel...
Și dacă totuși ți-am făcut onoare
Acestor aspre stihuri de oțel -


Când îmi cetești poemele și proza
Gândește-te la geamul lui Spinoza

Poezia În Loc de Prefață de George Topîrceanu

ÎN LOC DE PREFAȚĂ



Tu nu 'nțelegi, Zoile, râsul meu...
Intr'un oraș din Asfințit, departe,
Cu mult negoț și știutori de carte,
Trăia pe vremuri un sărman evreu




Anume Baruch... Fire de elită,
În lume viețuind ca'ntr'un pustiu -
Știa să taie sticlă poleită
Și toți nerozii îl credeau geamgiu.




Dar timpul suflă limpede ca vântul
Și Moarte le-a grăbit metamoefoza :
Pe toți făcându-i una cu pământul,
A transformat pe Baruch În Spinoza.




Tu nu cunoști, Zoile, gîndul meu...
Din tine 'ntreg tu faci literatură.
Oferi în studiu mica ta structură,
Naiv și comic, ca un crustaceu.




Ești tulbure, dar fundul ți-i aproape ;
Aveam și eu ( pe când mț dam pe ghiață ) ,
Obscuritatea ta - de suprafață
Și profunzimea ta - de două șchioape.




Iar azi lirismul meu e clar, vezi bine,
Căci tuturor își dărue secretul.
Dar ca să poți ceți cândva în mine
Tu nu-mi cunoști, Zoile, alfabetul.




Zadarnic dar ne-amestecă vultoare,
Noi nu putem urma acelaș țel...
Și dacă totuși ți-am făcut onoare
Acestor aspre stihuri de oțel -


Când îmi cetești poemele și proza
Gândește-te la geamul lui Spinoza