Poezia Gustar de Ion Pillat

GUSTAR



Nu-i vară și nici toamnă : e vremea cînd în tine,
Pe înserări senine, un dor de ducă-ți vine.


Cînd nopțile sînt clare și cerul e paharul
De sticlă zvîrle cu stele, ca zarul,


Pe drumuri depărtate să prindă călătorul.
Pe casa părăsită voi trage greu zăvorul


Și voi porni la ceasul cînd toaca bate rar...
Tăind călare vadul sub lunca din hotar,


Opri-voi murgu-n spume pe malul rupt de ape,
În ochi să-mi iau atîta cît sufletul încape :


Zăvoiul plin de umbre, ca un altar colina
Și-n soare-apune, munții încremenind lumina.


Sorbi-voi haiducește privirea pînă-n fund
Și pe cleștarul serii nu voi lăsa, rotund,


Decît un bob de rouă ce licăre plăpînd -
Întîia stea îmi arde în noapte și în gînd.


Strîng bine calu-n pulpe și pinteni dau s-ajung
La hanul vechi ce-aține sub plute drumul lung.


Îmi leg de-o plută murgul și bat poartă sîlnic
Ca să-mi răsari, voinică, hangiță strînsă-n vîlnic,


Cu ochii de vădană, cu brațul alb și plin -
Să-ți cer culcuș la noapte și o oca de vin.


Mi-aduci, cu rața friptă pe varză, vinu-n oală -
Te-ntreb mirat : - ,,Să fie chiar hanul lui mînjoală ?”


Dar nu răspunzi și-n juru-mi e cald, icoană nu-i,
Miroase a iubire, a mere, a gutui.

Poezia Gustar de Ion Pillat

GUSTAR



Nu-i vară și nici toamnă : e vremea cînd în tine,
Pe înserări senine, un dor de ducă-ți vine.


Cînd nopțile sînt clare și cerul e paharul
De sticlă zvîrle cu stele, ca zarul,


Pe drumuri depărtate să prindă călătorul.
Pe casa părăsită voi trage greu zăvorul


Și voi porni la ceasul cînd toaca bate rar...
Tăind călare vadul sub lunca din hotar,


Opri-voi murgu-n spume pe malul rupt de ape,
În ochi să-mi iau atîta cît sufletul încape :


Zăvoiul plin de umbre, ca un altar colina
Și-n soare-apune, munții încremenind lumina.


Sorbi-voi haiducește privirea pînă-n fund
Și pe cleștarul serii nu voi lăsa, rotund,


Decît un bob de rouă ce licăre plăpînd -
Întîia stea îmi arde în noapte și în gînd.


Strîng bine calu-n pulpe și pinteni dau s-ajung
La hanul vechi ce-aține sub plute drumul lung.


Îmi leg de-o plută murgul și bat poartă sîlnic
Ca să-mi răsari, voinică, hangiță strînsă-n vîlnic,


Cu ochii de vădană, cu brațul alb și plin -
Să-ți cer culcuș la noapte și o oca de vin.


Mi-aduci, cu rața friptă pe varză, vinu-n oală -
Te-ntreb mirat : - ,,Să fie chiar hanul lui mînjoală ?”


Dar nu răspunzi și-n juru-mi e cald, icoană nu-i,
Miroase a iubire, a mere, a gutui.

Poezia Cuptor de Ion Pillat

CUPTOR

Și-a pus, se vede, Domnul pămîntul în cuptor,
De coace ca o pită sub cer dogorîtot.


Prin iarba arsă greieri cu țîrîit prelung
Tăcerea nesfîrșită a zilei o împung,


Iar apele luminii se joacă pe zăvoi.
La iazul scurs dorm bivoli cu botul în noroi,


Dorm oile în roată, cu umbra, sub stejar,
Ca pietrele de moară dorm boii lîngă car,


Și pe sub car cosașii cu capul pe cojoc...
Pe cer, vulturul negru virează stînd pe loc.


Fîțîituri de coasă se-aud în vreo poiană,
Dar tac înfricoșate de-a liniștei dojană.


În vînt - dar unde-i vîntul ? - se-ncearcă tocăilia,
Dar tace și-ea de teamă să nu trezească via...


În casa răcoroasă și cu obloane trase,
În vechea mea odaie vrea visul să mă lase -


Încet îmi deschid ochii să nu mă-nșele parcă ;
Trecutul și-amintirea tot gîndul mi-l încarcă.


Pe valuri de lumină las vara să mă poarte -
Dă-mi tu, biblioteca din vremuri dragi, o carte


Vrăjită cum e cartea ce o citești întîi,
Să-i pun iar talismanul deschis la căpătîi.


Din rafturi iau volumul și Robinson Crusoe
Cu papagalu-i verde intră iar în voie.


O, Doamne, ca tovarăș de viață ține-mi-l -
Păstrează-mi pîn' la moarte un suflet de copil.

Poezia Cuptor de Ion Pillat

CUPTOR

Și-a pus, se vede, Domnul pămîntul în cuptor,
De coace ca o pită sub cer dogorîtot.


Prin iarba arsă greieri cu țîrîit prelung
Tăcerea nesfîrșită a zilei o împung,


Iar apele luminii se joacă pe zăvoi.
La iazul scurs dorm bivoli cu botul în noroi,


Dorm oile în roată, cu umbra, sub stejar,
Ca pietrele de moară dorm boii lîngă car,


Și pe sub car cosașii cu capul pe cojoc...
Pe cer, vulturul negru virează stînd pe loc.


Fîțîituri de coasă se-aud în vreo poiană,
Dar tac înfricoșate de-a liniștei dojană.


În vînt - dar unde-i vîntul ? - se-ncearcă tocăilia,
Dar tace și-ea de teamă să nu trezească via...


În casa răcoroasă și cu obloane trase,
În vechea mea odaie vrea visul să mă lase -


Încet îmi deschid ochii să nu mă-nșele parcă ;
Trecutul și-amintirea tot gîndul mi-l încarcă.


Pe valuri de lumină las vara să mă poarte -
Dă-mi tu, biblioteca din vremuri dragi, o carte


Vrăjită cum e cartea ce o citești întîi,
Să-i pun iar talismanul deschis la căpătîi.


Din rafturi iau volumul și Robinson Crusoe
Cu papagalu-i verde intră iar în voie.


O, Doamne, ca tovarăș de viață ține-mi-l -
Păstrează-mi pîn' la moarte un suflet de copil.