Poezia Gustar de Ion Pillat

GUSTAR



Nu-i vară și nici toamnă : e vremea cînd în tine,
Pe înserări senine, un dor de ducă-ți vine.


Cînd nopțile sînt clare și cerul e paharul
De sticlă zvîrle cu stele, ca zarul,


Pe drumuri depărtate să prindă călătorul.
Pe casa părăsită voi trage greu zăvorul


Și voi porni la ceasul cînd toaca bate rar...
Tăind călare vadul sub lunca din hotar,


Opri-voi murgu-n spume pe malul rupt de ape,
În ochi să-mi iau atîta cît sufletul încape :


Zăvoiul plin de umbre, ca un altar colina
Și-n soare-apune, munții încremenind lumina.


Sorbi-voi haiducește privirea pînă-n fund
Și pe cleștarul serii nu voi lăsa, rotund,


Decît un bob de rouă ce licăre plăpînd -
Întîia stea îmi arde în noapte și în gînd.


Strîng bine calu-n pulpe și pinteni dau s-ajung
La hanul vechi ce-aține sub plute drumul lung.


Îmi leg de-o plută murgul și bat poartă sîlnic
Ca să-mi răsari, voinică, hangiță strînsă-n vîlnic,


Cu ochii de vădană, cu brațul alb și plin -
Să-ți cer culcuș la noapte și o oca de vin.


Mi-aduci, cu rața friptă pe varză, vinu-n oală -
Te-ntreb mirat : - ,,Să fie chiar hanul lui mînjoală ?”


Dar nu răspunzi și-n juru-mi e cald, icoană nu-i,
Miroase a iubire, a mere, a gutui.