Poezia Vremea de Ion Pillat

Am oprit în luncă apa curgătoare
La un scoc de moară printre verzi arini ;
Am oprit pe ape lin-tremurătoare
Zilele de vară, razele de soare,
Nopțile senine, stelele și luna
Pentru totdeauna -
Vremea care curge n-am putut s-o țin.



Am închis în palmă pui de rîndunele,
Le-am simțit bătaia inimii în chin ;
Am oprit în brațe dragostele mele...
Pasăre de-o toamnă, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza moartă cînd dă bruma
Pentru totdeauna -
Vremea care zboară n-am putut s-o țin.




Am păstrat în suflet gînduri, vorbe, glume,
Zîmbetul ce iartă, plînsetul hain ;
Am păstrat în mine fețe fără nume
Întîlnite-n cale și pierdute-n lume,
Le-am cuprins în mine una cîte una
Pentru totdeauna -
Vremea, vremea însă, n-am putut s-o țin.

Poezia Vremea de Ion Pillat

Am oprit în luncă apa curgătoare
La un scoc de moară printre verzi arini ;
Am oprit pe ape lin-tremurătoare
Zilele de vară, razele de soare,
Nopțile senine, stelele și luna
Pentru totdeauna -
Vremea care curge n-am putut s-o țin.



Am închis în palmă pui de rîndunele,
Le-am simțit bătaia inimii în chin ;
Am oprit în brațe dragostele mele...
Pasăre de-o toamnă, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza moartă cînd dă bruma
Pentru totdeauna -
Vremea care zboară n-am putut s-o țin.




Am păstrat în suflet gînduri, vorbe, glume,
Zîmbetul ce iartă, plînsetul hain ;
Am păstrat în mine fețe fără nume
Întîlnite-n cale și pierdute-n lume,
Le-am cuprins în mine una cîte una
Pentru totdeauna -
Vremea, vremea însă, n-am putut s-o țin.

Poezia Toamnă La Florica de Ion Pillat

TOAMNĂ LA FLORICA



De aur vechi s-a făcut frunzarul ;
Zările-s stinse cum e cenușa.
Deschide ușa.
Toamna ne cheamă.




Am împușcat în zăvoi sitarul
Din urmă : zburase să plece.
Vîntul e rece.
Toamna ne cheamă.




Via pe deal de mult e-ngropată ;
Stolul pe cer s-a dus : o nălucă.
Dor mă apucă
De altădată.




Unde ești, unde, casă uitată ?
Unde, azi, sînteți, zilele mele -
Voi, rîndunele
De altădată !

Poezia Toamnă La Florica de Ion Pillat

TOAMNĂ LA FLORICA



De aur vechi s-a făcut frunzarul ;
Zările-s stinse cum e cenușa.
Deschide ușa.
Toamna ne cheamă.




Am împușcat în zăvoi sitarul
Din urmă : zburase să plece.
Vîntul e rece.
Toamna ne cheamă.




Via pe deal de mult e-ngropată ;
Stolul pe cer s-a dus : o nălucă.
Dor mă apucă
De altădată.




Unde ești, unde, casă uitată ?
Unde, azi, sînteți, zilele mele -
Voi, rîndunele
De altădată !