Poezia Cîntec de Ion Pillat

CÎNTEC



Timpul care piere n-o să-l prind.
Dragostea ta mare cum s-o țiu ?
Vremea ce ne poartă n-are grind,
Drumul ce ne duce nu-l mai știu.




Mîna ta întinsă ca un dar,
Glasul tău în seară ca un cînt.
Fața ta întoarsă e de var,
Ochii tăi, închișii, nu mai sînt.




Raza se întunecă în crîng,
Viața-și lasă umbrele în noi.
Dragostea ta mare cum s-o frîng ?
Moartea ne pîndește pe-amîndoi.

Poezia Cîntec de Vremelnicie de Ion Pillat

CÎNTEC DE VREMELNICIE



Suflet : cer întins pe-o seară
Tristă ca un zvor de-argint,
Prin ce magic labirint
Păsările-n tine zboară ?




Zile cu obraz de moare
Și cu zîmbetul fugar,
Vreme, fumuriu ogar !
Ce aproape, ce departe...



Dau să scap - de tine nu pot.
De-nflorire și de spini
Stau legat cu rădăcini
Trainic ca de cer, un clopot.



Scriu - și litera îngheață.
Cînt - și sunete pier.
În cenușă doruri cer
Veșnicie și viață.



Cresc prin foile uscate
Viorele, flori adînci.
Primăvara să n-o plîngi,
Nici iubirile brumate.



Suflete, prin tine zboară
Toamne, frunze, amintiri...
Au fost vis și ispitiri :
Fă-le aripa ușoară.

Poezia Umbre Pe Iaz de Ion Pillat

UMBRE PE IAZ



Toamna urcase pe cer
Fum lung de zboruri deșarte.
Iazul sub sălcii stingher,
Seara mai ștearsă pe zări și tot mai departe.



Ce căutăm noi aici ?
Anii pierduți sau obrazul
Nostru de-atunci ? Licurici,
Stele sclipind pe oglinzi uitate cu iazul.



Fugi, nu privi în adînc
Vrajă de vremuri cernute.
Timpul de-l prinzi de oblînc,
Fața lui albă te vrea din apele mute.



Stai, nu cîta ochii morți :
Ard amintiri pe sub geană.
Trec prin tremur de porți
Zilele tale mai stins ca umbre de mreană.

Poezia În Toamnă de Ion Pillat

ÎN TOAMNĂ



Lumina caldă de pe frunze
De aur și de purpură,
Lumina vie de pe miriști
E amăgeală, soarele
Nu se întoarce de pe drumul
Pe care pier cucoarele.




În parc pustiu de visul verii
Zadarnic bate inima,
Zadarnic te apleci pe urma
De pe nisip a pașilor,
Ascultă bine : pe alee
Cu zgomot surd cad nucile.




Te du în casa bătrînească
Ca-și-nalță-n timp coloanele
Și ia bastonul vechi cu capul
De fildeș al bunicului.
E vremea să pornim, îți cheamă
Și anii morți și sufletul.




De treci prin porumbiști la iazul
Pe care-l taie lișița,
Un plop mai tremură o frunză
Drumeașă ca și dragostea.
Oprește-te să te mîngîie
Cu razele amurgului.




Zîmbirea caldă de pe buze,
Și brațul gol, și degetul
Ce-ți netezea pe vremuri fruntea
Sînt nălucire... Zilele
Nu se întorc din drum, nici fumul
Ce-l lasă-n zare toamnele.