Poezia Amurg Pe Prut de ion Pillat

AMURG PE PRUT



Cum coboram spre apa limpezită
De soarele tot mai pieziș pe Prut,
Am regăsit frunzarele mai rare
Și liniștea poienii de demult.



Lumina verii se lasă spre toamnă,
Lumina după-amiezii da-n amurg.
Sta crîngul verde și pătat de aur,
Poiana se-ncheia cu umbre lungi.



Pe țărmul dimpotrivă unde satul
Alb prin livezi se odihnea și el,
Sta pînza la ghilit pe prund întinsă.
Cînd nori subțiri se-nvăpăiau pe cer.



Nu se clintea o frunză în pădure,
În sat nu se mișca un om.
Cu roata molcum strălucind la soare,
Bătea o moară apele domol.



Pe firul apei se ducea o plută,
Pe apa cerului aluneca un nor :
Era de-argint ca sunetul tăcerii
Și-i tremura lumina peste tot.



Stam jos la rădăcina unei sălcii,
În jurul meu priveliștile vechi.
Priveam înmărmurit, cum într-o carte
Copil privisem țara din povești.



Amurgul îmi intrase în poiană.
Priveliștea, tot stînd, mi s-a părut
Că-o fură-n zări un stol de rîndunele
Ce, tot mai mic, în ceruri se pierdu.

Poezia Zori de Ion Pillat

ZORI



Cine-mi lovește-n inimă mereu ?
La poarta ei închisă cine bate
Atît de surd, atît de greu -
Cînd noaptea s-a oprit la jumătate
Cine-mi lovește-n inimă mereu ?



O, Doamne, porțile sînt ferecate
Cu lanț și lacăt de păcatul meu.
Zadarnic bați în noapte, nu mai bate
Atît de surd, atît de greu -
La porțile din suflet ferecate.



Pe umbra toamnei zorile-s aproape ;
Lumini de-argint se joacă-n eleșteu.
Bătaia ta tot sufletul să-mi sape
Atît de surd, atît de greu -
Prin nopți de toamnă zorile-s aproape.



O, Doamne, Dumnezeul meu !
Se-aprind în aur tînăr cer și ape,
Atît de clar sporesc mereu ;
Lumina lor în suflet îmi încape
Cu tine, Dumnezeul meu !

Poezia Panta Rhei de Ion Pillat

Spumă, fulg, vînt, val, nisip și ploaie,
Clipe uitate, ceasuri pierdute, zile și ani -
Totul se scurge, totul mă lasă, fuge și moare
În necuprinsul, în nesfîrșitul tău ocean.



Cum s-opresc fața mea în oglindă ?
Seara brumată, apa viorie, mi-o fură din ochi.
Vremea nălucă mă prinde în tindă,
Doruri uscate foșnesc prin vechile rochi.



Brațul iubitei, zîmbetu-i, păru-i,
Mîna le-atinge și trece prin fum.
Visul subțire în care mai stărui,
Vraja de astăzi, zorii, amurgul : flăcări și scrum.



Versul acesta îl vrei pe piatra veciei -
Ștearsă, tocită, nu ține nici vorbă, nici pas ;
Ard numai ochii sfinți ai Mariei
Tainic pe-al lumilor iconostas.

Poezia Pîndă de Ion Pillat

PÎNDĂ



Cade umbra timpului pe lan.
Unde-s arăturile de an ?


Grîul crește des cu spic crestat
Unde floarea soarelui ne-a mîngîiat.


Stolul de hulubi cu zborul lin,
El să fie cel de an, de la vecin ?


Brațul morilor de vînt ori mîna ta
Azi sau ieri semn de adio flutura ?


În amurgul adumbrit de liniști mari
Caut pasărea căzută în zadar.


Pe colina iazului ceresc
Fața mea de an n-o mai găsesc.