Poezia Vîrful Dealului de Ion Pillat

VÎRFUL DEALULUI



Cu-o singură sforțare-ncordînd vînjosu-i umăr
- Un uriaș urcîndu-și poverile ce-l strîng -
Pletosul deal, din vale sui cu vii și crîng
Ca să-și revadă țara cu sate fără număr,



Cu casele : mioare, și turlele : păstori,
Ce-au coborît pe verdea cîmpie argeșană,
Cu drumul ce-nsoțește înceata caravană
De sălcii plîngătoare și plopi pribegitori ;



Ținutul unde seara din lunci și din zăvoaie,
Ca și argintul sprinten, viu apele sclipesc,
Și unde clarul cîntec de clopot creștinesc
Apropie colina de-a cerului văpaie.



O, vîrf de deal ! O, capăt liniștitor de drum !
Opresc aicea pasul și îmi dezleg privirea,
Cînd prin amurg se-nalță, visînd nemărginirea,
Din fiecare casă un crin înalt de fum.

Poezia Vîrful Dealului de Ion Pillat

VÎRFUL DEALULUI



Cu-o singură sforțare-ncordînd vînjosu-i umăr
- Un uriaș urcîndu-și poverile ce-l strîng -
Pletosul deal, din vale sui cu vii și crîng
Ca să-și revadă țara cu sate fără număr,



Cu casele : mioare, și turlele : păstori,
Ce-au coborît pe verdea cîmpie argeșană,
Cu drumul ce-nsoțește înceata caravană
De sălcii plîngătoare și plopi pribegitori ;



Ținutul unde seara din lunci și din zăvoaie,
Ca și argintul sprinten, viu apele sclipesc,
Și unde clarul cîntec de clopot creștinesc
Apropie colina de-a cerului văpaie.



O, vîrf de deal ! O, capăt liniștitor de drum !
Opresc aicea pasul și îmi dezleg privirea,
Cînd prin amurg se-nalță, visînd nemărginirea,
Din fiecare casă un crin înalt de fum.

Poezia Mormîntul de Ion Pillat

MORMÎNTUL



De n-ar fi mușchiul crucii, vedeam un pat de flori
Gătit sub bolta verde și vie a pădurii.
Ai adormit în raiul din slovele scripturii,
Tu, ce-odihnești la umbră de codri șoptitori



Te-ai cununat cu moarte ce0n basmul Mioriței,
Păstorule de oameni, bunicule ! Acum
Ești zumzet de albine și-mprăștiat parfum
În via îmbătată de înflorirea viței.



Te-a biruit pămîntul, dar l-ai însuflețit
Și l-a pătruns iubire-ți de țară, ca semința.
Stejarilor prietenilor le-ai dăruit ființa
Și sîngele, ce curge cu seva înfrățit.



Orice copac din juru-mi îl simt că mi-e părinte,
Cu cea din urmă iarbă de mult am legămînt.
De dincolo de oameni, de timp și de mormînt,
Un ram se-apleacă tainic să mă binecuvinte.

Poezia Mormîntul de Ion Pillat

MORMÎNTUL



De n-ar fi mușchiul crucii, vedeam un pat de flori
Gătit sub bolta verde și vie a pădurii.
Ai adormit în raiul din slovele scripturii,
Tu, ce-odihnești la umbră de codri șoptitori



Te-ai cununat cu moarte ce0n basmul Mioriței,
Păstorule de oameni, bunicule ! Acum
Ești zumzet de albine și-mprăștiat parfum
În via îmbătată de înflorirea viței.



Te-a biruit pămîntul, dar l-ai însuflețit
Și l-a pătruns iubire-ți de țară, ca semința.
Stejarilor prietenilor le-ai dăruit ființa
Și sîngele, ce curge cu seva înfrățit.



Orice copac din juru-mi îl simt că mi-e părinte,
Cu cea din urmă iarbă de mult am legămînt.
De dincolo de oameni, de timp și de mormînt,
Un ram se-apleacă tainic să mă binecuvinte.