Poezia În Luncă de Ion Pillat

ÎN LUNCĂ



Tu, care treci cu carul sub dealul din podgorii
Ducînd la cîmp șindrilă sau sus la munte grîu,
Te-abate-n lunca veche și mînă pîn' la rîu
Amurgu-n văi lasă cu cîrduri de prigorii,



Cu-apusul luna albă căzu în heleșteu :
Pe floarea-i ca pe-un nufăr se-așează brotăceii,
Și cîntecul lor straniu, prin umbrele aleii,
Cu zile descîntate m-ar urmări mereu.



De n-ar începe-acuma ca-n amintiri să sune
Lung clopotele-ncete ce vin la zăvoi,
Dar vacile în noaptea albastrului trifoi
Treptat se depărtează prin vis și prin pășune...



Oprește-mă la Argeș, pe plaja care-o știu,
Să-i țin în mîini nisipul, în cupe efemere,
Și să visez - cum fuge prin degete și piere -
Trecutul, și talanga, și soarele tîrziu.

Poezia În Luncă de Ion Pillat

ÎN LUNCĂ



Tu, care treci cu carul sub dealul din podgorii
Ducînd la cîmp șindrilă sau sus la munte grîu,
Te-abate-n lunca veche și mînă pîn' la rîu
Amurgu-n văi lasă cu cîrduri de prigorii,



Cu-apusul luna albă căzu în heleșteu :
Pe floarea-i ca pe-un nufăr se-așează brotăceii,
Și cîntecul lor straniu, prin umbrele aleii,
Cu zile descîntate m-ar urmări mereu.



De n-ar începe-acuma ca-n amintiri să sune
Lung clopotele-ncete ce vin la zăvoi,
Dar vacile în noaptea albastrului trifoi
Treptat se depărtează prin vis și prin pășune...



Oprește-mă la Argeș, pe plaja care-o știu,
Să-i țin în mîini nisipul, în cupe efemere,
Și să visez - cum fuge prin degete și piere -
Trecutul, și talanga, și soarele tîrziu.

Poezia La Zăvoi de Ion Pillat

LA ZĂVOI



Mă-ntorc la tine, Argeș, o, rîu de-odinioară,
Pe drumul de fînețe ce fuge printre clăi,
Dar unde mai sînt astăzi, să ție-aceleași căi,
Tustrei copiii veseli, de-atunci, din cărioară ?



Și unde-i scăldătoarea în care ca un vrac
- Zăvoi cu păr de sălcii și ochi de apă vie -
Schimbai nisipu-n aur, cu varga de magie
A razei pogorîte pe cerul porumbac.



De două ori același nu m-oi scălda în ape,
Căci zilele de-a valma cu valul tău se scurg,
Și vacile bășțate de soare în amurg
Nu beau același Argeș cînd vin să se adape.



În cipciit, în clipot și-n șopot nencetat,
Alt rîu, din clipă-n clipă, te-a zămislit izvorul ;
Nebănuit ca dînsul mă naște viitorul -
Dar tu te chemi tot : Argeș, eu tot : Ion Pillat.

Poezia La Zăvoi de Ion Pillat

LA ZĂVOI



Mă-ntorc la tine, Argeș, o, rîu de-odinioară,
Pe drumul de fînețe ce fuge printre clăi,
Dar unde mai sînt astăzi, să ție-aceleași căi,
Tustrei copiii veseli, de-atunci, din cărioară ?



Și unde-i scăldătoarea în care ca un vrac
- Zăvoi cu păr de sălcii și ochi de apă vie -
Schimbai nisipu-n aur, cu varga de magie
A razei pogorîte pe cerul porumbac.



De două ori același nu m-oi scălda în ape,
Căci zilele de-a valma cu valul tău se scurg,
Și vacile bășțate de soare în amurg
Nu beau același Argeș cînd vin să se adape.



În cipciit, în clipot și-n șopot nencetat,
Alt rîu, din clipă-n clipă, te-a zămislit izvorul ;
Nebănuit ca dînsul mă naște viitorul -
Dar tu te chemi tot : Argeș, eu tot : Ion Pillat.