Poezia Spre Izvorani de Ion Pillat

SPRE IZVORANI



Las povîrnișul viei să cadă-n praf de soare,
Și-ntr-un tunel de frunze umbrite brusc pătrund.
Atît de dreaptă fuge cărarea pînă-n fund
Cî văd, ca prin ocheanul întors de-o vrăjitoare,



Căsuțele răzlețe din satul Izvorani
- Mici capre cățărate pe-o rîpă de lumină
Prin nuci proptiți ca-n bîtă în strîmba lor tulpină,
Sub sarică frunzoasă de gîrboviți ciobani -



Și- arătări din țară, în stampe japoneze -
Ca o furnică neagră ce-mpinge albu-i ou,
O fată cum zorește, greu de urnit, un bou,
Nemaiputînd pe coastă cireada s-o urmeze.



Pe cînd din zarea serii ca namile, cu rost
Răsar, rănind amurgul ceresc cu corul frunții,
Pe rînd : albaștri, vineți, de aur verde - munții
Păzind de-acolo basmul copilului ce-am fost.

Poezia Spre Izvorani de Ion Pillat

SPRE IZVORANI



Las povîrnișul viei să cadă-n praf de soare,
Și-ntr-un tunel de frunze umbrite brusc pătrund.
Atît de dreaptă fuge cărarea pînă-n fund
Cî văd, ca prin ocheanul întors de-o vrăjitoare,



Căsuțele răzlețe din satul Izvorani
- Mici capre cățărate pe-o rîpă de lumină
Prin nuci proptiți ca-n bîtă în strîmba lor tulpină,
Sub sarică frunzoasă de gîrboviți ciobani -



Și- arătări din țară, în stampe japoneze -
Ca o furnică neagră ce-mpinge albu-i ou,
O fată cum zorește, greu de urnit, un bou,
Nemaiputînd pe coastă cireada s-o urmeze.



Pe cînd din zarea serii ca namile, cu rost
Răsar, rănind amurgul ceresc cu corul frunții,
Pe rînd : albaștri, vineți, de aur verde - munții
Păzind de-acolo basmul copilului ce-am fost.

Poezia Rădăcini de Ion Pillat

RĂDĂCINI



Nod de năpîrci, șerpi vajnici cît brațul și cît cotul,
Trunchi negru de balaur încolăcit și rupt,
Ciorchine de șopîrle - pămîntul dedesupt
Surpîndu-se, în taină se dezvelesc cu totul.



Dar vraci vicleni cu barbă de iască și de mușchi,
În nopți cu lună nouă plesnindu-i cu nuiele,
I-au înlemnit deodată umflați așa în piele
De le-au rămas sub coajă întărîtații mușchi.



Frunzarele deasupra, îmbelșugînd colina,
Își leagănă seninul cu vîntul în văzduh -
Cum să cunăască iadul în care trup și duh
Se zbate dezgropată, sucită, rădăcina ?



Stau și privesc la șerpii ce scormone-n pămînt
Și la pămîntul care le fuge de sub pîntec...
Copaci, moșie, vreme - neîndurat descîntec...
Și eu, cu tot frunzișul și rădăcina-n vînt.

Poezia Rădăcini de Ion Pillat

RĂDĂCINI



Nod de năpîrci, șerpi vajnici cît brațul și cît cotul,
Trunchi negru de balaur încolăcit și rupt,
Ciorchine de șopîrle - pămîntul dedesupt
Surpîndu-se, în taină se dezvelesc cu totul.



Dar vraci vicleni cu barbă de iască și de mușchi,
În nopți cu lună nouă plesnindu-i cu nuiele,
I-au înlemnit deodată umflați așa în piele
De le-au rămas sub coajă întărîtații mușchi.



Frunzarele deasupra, îmbelșugînd colina,
Își leagănă seninul cu vîntul în văzduh -
Cum să cunăască iadul în care trup și duh
Se zbate dezgropată, sucită, rădăcina ?



Stau și privesc la șerpii ce scormone-n pămînt
Și la pămîntul care le fuge de sub pîntec...
Copaci, moșie, vreme - neîndurat descîntec...
Și eu, cu tot frunzișul și rădăcina-n vînt.